Formatia antrenata de Dragan Djordjevic si Aurel Vlaicu a pierdut si a treia partida din cadrul play-off-ului Diviziei A1, la volei masculin, cu scorul de 3-0 (21-25, 21-25, 23-25), in fata campionilor de la Tomis Constanta. In cele trei partide cu constantenii, zalauanii nu au ruesit sa castige decat un singur set, valoarea echipei, bugetul celor de la Constanta, cat si conditiile pe care le au, spunandu-si cuvantul.
Meciul a inceput cu un prim punct obtinut de „marinari”, dar au fost egalati de blocajul reusit de cuplul Despotovski/Dacovic. La primul timp tehnic de odihna zalauanii aveau un avantaj de 3 puncte, 8-5, dupa care, constantenii revin in joc. De la14-12 pentru Remat, zalauanii fac o serie de greseli incredibile si campionii intra cu o diferenta de un punct la al doilea timp tehnic, 16-15. De aici Tomisul pune stapanire pe joc (18-15, 19-17, 20-18, 23-21,) si castiga primul set cu 25-21. In al doilea set voleibalistii constanteni au inceput in forta, conducand pe tot parcursul setului (1-0, 3-2, 5-3, 8-4, 10-6, 13-8, 16-13, 20-17) si acesta incheindu-se cu 25-21 pentru elevii canadianului Stelio De Rocco. Al treilea set se desfasoara dupa un scenariu identic cu cele din primele, Tomis Constanta impunandu-se in final cu 25-23. Prin acest meci castigat, constantenii se califica in ultimul act al Diviziei A1, iar zalauanii vor disputa finala mica, pentru ocuparea locurile 3-4, cu invingatoarea din disputa, Dinamo Bucuresti-LPS Piatra Neamt.
Remat Zalau:Ciortea, Alexic, Despotovski, Dacovic, Sanjberger, Gontariu, Maries-libero. Au mai jucat: Milkov, Ilies, Atheljevic si Cadar. Antrenor principal, Dragan Djordjevic, antrenor secund, Aurel Vlaicu.
Tomis Constanta: Nemer, Macovei, Firpo, Daivison, Laurentiu, Brinkman, Tanasescu-libero. Au mai evoluat: Pereu, Voinea, Began, Miseikis. Antrenor, Stelio De Rocco.