Arhitecții, proiectanții și inginerii din domeniul construcțiilor sunt chemați la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj, pentru instruire.
În contextul modificărilor legislației care reglementează activitatea de avizare-autorizare în domeniul securității la incendiu, specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire ai I.S.U. Sălaj vor susține o sesiune de informare cu factorii implicați în proiectarea și execuția construcțiilor.
Sesiunea de informare va avea loc joi, 23 februarie, începând cu ora 12:00, la sediul ISU “Porolissum” Sălaj, situat în municipiul Zalău, pe Bulevardul Mihai Viteazul, numărul 57.