Un bărbat din Bangladesh are termen 30 de zile să părăsească România, după ce a fost depistat fără permis de ședere și lucrând fără forme legale la o firmă din Sălaj. Iar un vietnamez s-a ales cu amendă de 1200 de lei pentru că i-a expirat permisul de ședere.

Cei doi bărbați au fost depistați zilele trecute de polițiștii de imigrări din Sălaj, în cooperare cu structurile cu atribuții în domeniu.

”La data de 2 februarie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Sălaj, în cooperare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, au desfășurat o acțiune ce a avut ca scop prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României.

În cadrul activităților întreprinse a fost depistat un bărbat de 21 de ani, din Bangladesh, care desfășura activități lucrative la o societate comercială, de pe raza de competență. Din verificări a reieșit că angajatorul nu a obținut aviz de angajare în muncă pentru activitatea desfășurată de străin. Ca urmare a celor constatate, reprezentantul societății a fost sancționat cu avertisment, iar pe numele străinului a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 30 de zile. O zi mai târziu (3 februarie), polițiștii de imigrări, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Sălaj, au depistat în situații ilegale un bărbat, de 47 de ani, din Vietnam, care avea permisul de ședere expirat. Persoana în cauză a fost sancționată cu 1200 de lei, fiind îndrumată către structura de imigrări în vederea reglementării dreptului de ședere”, informează Biroul pentru Imigrări al județului Sălaj.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.