Anul Maniu. 150 de ani de naștere, 70 de ani de la trecerea în eternitate. În Dealul Țarinii s-au adunat sâmbătă, 4 februarie, zeci de personalități din Sălaj, Bihor, Cluj, București, pentru a-i aduce un omagiu marelui om politic.
Evenimentul omagial a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată în capela Casei Memoriale “Iuliu Maniu”, urmată de un parastas în memoria Sfinxului de la Bădăcin și de depuneri de coroane la bustul din Dealul Țarinii.
În cadrul evenimentului a avut loc lansarea a două volume importante, publicate la Editura Școala Ardeleană. Primul este un proiect editorial al istoricului sălăjean Marin Pop, volum dedicat lui Iuliu Maniu la 150 de ani de la naștere și la 70 de ani de la trecerea în eternitate – “Iuliu Maniu – Sfinxul de la Bădăcin”. Volumul a apărut sub egida Academiei Române, Institutului de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin. Cea de-a doua aparție este “Iuliu Maniu văzut de românii americani”, un proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, a Fundației Transilvania Leaders și a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, semnat de Prof. Univ. Vasile Pușcaș.
Între oaspeții de la Bădăcin s-au regăsit Vasile Pușcaș și Vasile Dîncu, Ottmar Trașcă (Institutul de Istorie ”George Barițiu” din Cluj-Napoca), Cornel Jurju (Clubul Monarhiștilor Clujeni), președintele Fundației “Corneliu Coposu” București – Ion Andrei Gherasim, Cosmin Budeancă (Fundația Culturală Memoria – București), chiar și Ilie Bolojan – președintele Consiliului Județean Bihor.
Din partea administrației sălăjene au participat la eveniment subprefectul Adriana Sabou, președintele Consiliului Județean – Dinu Iancu-Sălăjanu, însoțit de vicepreședintele Claudiu Bîrsan și administratorul public al județului, Paul Maghiu, managerii Muzeului Județean de Istorie și al Centrului de Cultură – Corina Bejinariu și Daniel Săuca.
“Despre Iuliu Maniu s-a vorbit și se vorbește mult, dar parcă niciodată îndeajuns pentru a cuprinde întreaga dimensiune a personalității sale. De aceea, mă bucură că astăzi au fost lansate două cărți care să ne ajute în a-l descoperi și mai mult pe cel care a fost Iuliu Maniu, omul pe care l-aș considera o binefacere pentru poporul român, una trimisă de divinitate. Datoria noastră este și aceea de a nu ne neglija oamenii dăruiți de Dumnezeu. Ei nu se uită, ci rămân, dincolo de vreme și de vremuri, repere ale devenirii naționale, modele pentru noi și pentru copiii noștri de la care «am luat această țară cu împrumut», după cum frumos spunea Majestatea Sa, Regele Mihai. Prezența noastră și a tinerilor, în această zi, la Casa Memorială de la Bădăcin, dă o notă de normalitate, de bună-cuviință, de comuniune, ne dă posibilitatea să beneficiem de câteva crâmpeie de veșnicie la sat. Noi, cei de azi, în sacră legătură cu cei de ieri, cu toții avem datoria să întărim țara și să înălțăm neamul”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.
După evenimentul de la Bădăcin, sâmbătă după-amiază, de la ora 17.00, Fundația Corneliu Coposu, Asociația Casa Memorială „Iuliu Maniu” de la Bădăcin, Clubul Monarhiștilor Clujeni, Fundația „Doina Cornea”, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Fundația Culturală Memoria, Fundația Academia Civică, Asociația 21 Decembrie 1989 au organizat la Catedrala Greco-Catolică a Martirilor și Mărturisitorilor veacului 20 din Cluj-Napoca, o slujbă de parastas în memoria celui care a fost IULIU MANIU. După serviciul religios au avut loc scurte evocări și mărturii despre Sfinxul de la Bădăcin.
La sfârșitul ceremoniei s-au depus coroane, jerbe și flori la statuia marelui om politic, aflată în vecinătatea Catedralei (Strada Baba Novac 36).