După ce, în 25 ianuarie, am primit la redacție o scrisoare din partea unu grup de dascăli care susțineau că la creșa și grădinița din Crasna nu ar fi locuri pentru copiii români, administrația locală reacționează și dorește să lămurească lucrurile.

Redăm integral, dreptul la replică semnat de Kovacs Istvan, primarul comunei Crasna, și Anderlik Istvan, directorul Liceului Tehnologic ”Cserey – Goga” Crasna.

“În luna septembrie 2022 a fost inaugurată Grădinița cu program prelungit Crasna și nu sediu Creșă, cum apare în mod eronat în articolul sus menționat. Totodată, menționăm că nu funcționează creșă în momentul de față la nivelul comunei Crasna, nu există grupe de creșă în Crasna, față de cum este menționat eronat în articol. La inaugurarea Grădiniței au participat cinci politicieni și nu zece.

Deci, dacă nu există creșă, implicit nu există grupe de creșă, nu există personal, care să vorbească într-o anumită limbă cu copiii.

Toate cererile copiilor de vârstă de grădiniță (3 ani) depuse din Crasna la Liceul Tehnologic ”Cserey – Goga” Crasna au fost soluționate favorabil, pe locurile rămase libere, au fost admise cererile pentru înscrierea copiilor din comunele învecinate.

Nu au existat alte cereri verbale sau scrise din partea părinților copiilor de vârstă de grădiniță (3 ani) din localitatea Crasna, care să fie depuse la primărie sau la Liceul Tehnologic <Cserey – Goga> Crasna. Menționăm că, nu este de competența primăriei primirea sau înregistrarea cererilor pentru înscrierea copiilor la grădiniță, această atribuție aparține exclusiv Liceului Tehnologic <Cserey – Goga> Crasna.

Referitor la efectivul de maxim 20 copii / grupă, la secția maghiară există o singură grupă cu 18 copii, restul grupelor sunt cu efectiv de peste 20 de copii. Referitor la grupa de secția română, la nivelul localității Crasna nu există suficienți copii pentru înființarea grupelor de sine stătătoare pentru toate nivelele.

Având în vedere cele mai sus menționate, rezultă faptul că informațiile referitoare la localitatea Crasna sunt eronate și nu corespund realității, sunt speculații de rea credință și instigă la ură și dezbinare.

Conducerea Primăriei și a Liceului Tehnologic <Cserey – Goga> Crasna condamnă ferm asemenea și orice alte acțiuni similare, care aduc daune bunei conviețuiri a cetățenilor din comuna noastră.

Cu respect, Kovacs Istvan, primarul comunei Crasna, Anderlik Istvan, director Liceu Tehnologic <Cserey – Goga> Crasna”, precizează dreptul la replică primit la redacție.