La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat, în ședința de marți, 31 ianuarie, atestarea ca zone cu resurse turistice a 21 de localități din România.

Pe listă figurează și localitatea sălăjeană Benesat.

Prin promovarea ca zone cu resurse turistice, aceste localități vor beneficia de șanse mai mari de dezvoltare, prin atragerea fondurilor europene, ȋn condiţiile ȋn care proiectele de infrastructură turistică, tehnică şi de protecţia mediului vor fi promovate cu prioritate, prin programele naţionale, regionale şi judeţene de dezvoltare, explică reprezentanții ministerului.

Comuna Benesat este formată din satele Aluniș, Benesat (reședința) și Biușa.

Pe lista obiectivelor turistice care ar putea fi promovate se numără Lacul Benesat, Biserica veche Benesat, Strâmtorile Țicăului, Pietrele Maicii Domnului Benesat, Biserica Ortodoxă și Biserica Reformată Benesat, Muzeul Aluniș, Biserica Ortodoxă Aluniș, Biserica Ortodoxă și Maghiară Arduzel, Biserica de lemn ortodoxă din Arduzel, Râul Someș.