În Franța, la Paris, a început procesul șimleuanului Antal Balogh, judecat pentru că și-a ucis ginerele. Bărbatul spune că a încercat să își salveze fiica cea mică dintr-o relație periculoasă cu cel care, anterior, fusese căsătorit cu fata sa mai mare.

Fapta s-a petrecut în 24 iunie 2020. Bărbatul și-a înjunghiat mortal fostul ginere pe o stradă din Paris, în arondismentul 10. Victima, în vârstă de 34 de ani, se despărțise de fata cea mare a agresorului, Henrietta, cu care avea trei copii, din pricina scandalurilor conjugale. Bărbatul ar fi început apoi o relație cu sora mai mică a fostei soții, care l-a urmat la Paris. Șimleuanul a încercat să își convingă fiica să renunțe la idila cu fostul cumnat, care începuse să consume droguri. Antal Balogh, acum în vârstă de 67 de ani, a mers în Franța special pentru a-și convinge mezina să pună punct relației cu Romeo.

“Această poveste sinistră începe, în mod paradoxal, cu o căsătorie, cea a lui Romeo și Henrietta, fiica cea mare a lui Antal Balogh, în 2010. Considerat un bărbat violent, instabil și dependent de droguri, tânărul mire emigrează împreună cu soția sa în Suedia, apoi în Anglia, unde a fost condamnat pentru acte de violență conjugală. Dar, mai presus de toate, are o relație descrisă drept <ambiguă> cu sora mai mică a jumătății sale, Béatrice, care avea doar 10 ani la momentul nunții”, scrie Le Parisien.

Căsnicia celor doi se încheie, iar bărbatul se mută dintr-o țară în alta. În 2019, i se alătură Béatrice, fiica cea mică a șimleuanului, pe atunci în vârstă de 18 ani. Potrivit cotidianului francez, Romeo se folosea de tânără pentru a primi bani de la familia sa, lucru care l-a înfuriat și mai tare pe tatăl său.

“Ne șantaja. Fiica mea era virgină, iar el spunea că o să-i vândă virginitatea dacă nu-i trimitem bani”, le-a mărturist bărbatul anchetatorilor.

În aceste împrejurări, șimleuanul, de meserie dulgher, se decide să își salveze mezina din mrejele lui Romeo. O găsește pe fată la Anvers, în Belgia, și încearcă să o convingă să se întoarcă acasă, dar tânăra îl refuză, alegând să rămână alături de bărbatul pe care tatăl său îl considera periculos. Câteva luni mai târziu, timp în care nu a avut nicio veste de la fiica sa, bărbatul află că Béatrice este la Paris, iar Romeo are de gând să o vândă unei rețele de proxeneți albanezi. Șimleuanul a mers la Paris, a cerut ajutorul Consulatului României pentru a da de urma fiicei sale, pe care o întâlnește, în cele din urmă, pe terasa unei cantine sociale, alături de iubitul ei. Aici va fi, de altfel, și locul crimei. Antal Balogh și-a înjunghiat fostul ginere de mai multe ori. Și-a luat fiica de la locul faptei și a plecat, cerându-le trecătorilor să cheme ambulanța. Victima, dusă la spital, a decedat din cauza rănilor suferite. Cei doi au venit în România, apoi au mers în Marea Britanie, unde șimleuanul a și fost arestat, după aproximativ trei luni de la comiterea faptei.

În procesul început în 24 ianuarie, Antal Balogh este apărat de un avocat de origine română din Baroul din Paris.

„A corupt-o pe fata cea mică, care avea 18 ani la început, aproape minoră, când a început corupția asta. Tatăl era disperat, a reușit să o găsească la Paris, fără niciun ajutor, și la momentul regăsirii, uitați ce s-a întâmplat. O lovitură nefericită cu un cuțit la carotidă”, spune Christian Duță, avocat în Baroul Paris, citat de Pro TV

„Mi-a fost teamă că o va ucide și mi-am spus că mi-ar părea rău dacă nu mă duc. Mi-am spus că pot să-l rănesc în picior și să-mi iau fiica. Nu-mi amintesc cum l-am înjunghiat”, a declarat Antal Balogh, potrivit documentelor de la dosar.

Gestul disperat al unui tată sau crimă?

Polițiștii și procurorii francezi au reconstituit întâmplarea în cele mai mici detalii, au stat de vorbă cu martorii și cu membrii familiei.

„Se pare că Antal Balogh a mers, într-adevăr, la Paris, cu scopul de a-și îndepărta fiica de sub influența lui Romeo; lunile de prezență ale lui Beatrice alături de victimă ar putea, în mod legitim, pentru un tată, să constituie o sursă de îngrijorare valabilă”, arată anchetatorii francezi.

Soția șimleuanului, Ecaterina Ciorba, le-a trimis anchetatorilor de la Paris o scrisoare în care îl descrie pe Antal Balogh ca fiind un tată și un soț exemplar. „Îl respect și apreciez și astăzi, pentru că a fost și este un tată, partener, iubit, soț extraordinar, pe care îl iubesc și îl respect, pentru că tot ceea ce a făcut, a făcut-o pentru binele familiei noastre”, a susținut femeia, potrivit Pro TV.

Soarta bărbatului din Șimleu Silvaniei va fi decisă de un complet de judecată format din trei magistrați, dar și de verdictul pe care urmează să îl dea cei nouă jurați trași la sorți din rândul parizienilor. Dacă va fi găsit vinovat, Antal Balogh riscă o pedeapsă de maximum 30 de ani.