Marți 17 ianuarie, polițiștii Postului de Poliție Gârbou au identificat o femeie de 34 de ani, din localtatea sălajeană Popteleac, bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat. Aceasta este bănuită că, în 19 octombrie 2022, în intervalul orar 11.00 – 13.30, ar fi pătruns prin efracție într-o locuință din localitatea Gârbou, de unde ar fi sustras 20.000 de lei și 10 pachete de țigări.
Polițiștii Postului de Poliție Gârbou continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru documentarea întregii activități infracționale a celei în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.