- Proiectul prin care cărțile de identitate electronice vor fi eliberate, în toată țara, până la finalul anului a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne. Potrivit proiectului, eliberarea actelor ar urma să fie gratuită și intervin o serie de modificări privind datele înscrise pe noile cărți electronice.
Noile cărți electronice de identitate cu cip ar urma să fie emise la nivel național până la finele acestui an, iar costul de 67 de lei, solicitat în prezent pentru eliberarea în cadrul proiectului pilot implementat la Cluj, va fi suportat de stat, se arată în proiectul pus în dezbatere de Ministerul Afacerilor Interne.
Una din principalele modificări majore propuse de MAI vizează suportarea de către stat a costului eliberării noilor cărți electronice de identitate, din fondurile alocate în acest scop prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Obiectivul acestei investiții este atingerea numărului de 8.500.000 cetățeni pentru care se eliberează cartea de identitate electronică. În acest moment, costul eliberării unei cărți electronice de identitate, în proiectul pilot din județul Cluj este de 67 de lei.
O altă schimbare majoră propusă de MAI vizează informațiile care apar pe noile cărți electronice de identitate.
Locul nașterii va fi doar în format electronic, stocat pe cipul cărții electronice de identitate, fără a mai fi prezent nici pe noile cărți de identitate simple. Asta, deoarece, din luna septembrie 2023, ar trebui să funcționeze un nou sistem informatic – Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC). În acest sistem IT va fi stocat și generat locul nașterii.
Adresa de domiciliu va rămâne inscripționată pe cărțile de identitate simple, dar nu va mai fi inscripționată și pe verso-ul cărții electronice de identitate, ca în prezent. Adresa de domiciliu și, respectiv, de reședință vor fi stocate pe cip-ul cărții electronice de identitate.
Înscrierea adresei de domiciliu doar în suportul electronic al cărții electronice de identitate (CEI) se va face pentru a se elimina obligația preschimbării CEI atunci când vrei să îți schimbi domiciliul, se arată în nota de fundamentare.
Procedura preschimbării domiciliului va fi furnizată exclusiv în mediul digital, fără să te mai prezinți la ghișeu.
O altă propunere prevăzută în proiect este ca românii să nu mai fie nevoiți să prezinte certificatele de stare civilă la depunerea cererii pentru eliberarea CEI. Cărțile electronice de identitate vor fi eliberate opțional și pentru minorii de până în 14 ani, la solicitarea ambilor părinți, se mai arată în proiect.