Sălăjeanul Alexandru Bologa, medaliat cu aur la Campionatul European și cu bronz la Campionatul Mondial de Judo pentru nevăzători, a fost ales cel mai bun sportiv al anului de către reprezentanții Clubului Sportiv “Universitatea” Cluj.
“Conform unei tradiții al cărei începuturi se regăsesc deja cu mult timp în urmă și la acest sfârșit de an, antrenorii Clubului Sportiv Universitatea Cluj au stabilit prin vot clasamentul celor mai buni sportivi, cei care au reprezentat cu cinste în întreceri <U> Cluj și care s-au încununat cu laurii victoriei în 2022. Tehnicienii noștri au decis ca pe cea mai înaltă treaptă a acestui podium să se afle Alexandru Bologa, medaliat cu aur la Campionatul European și cu bronz la Campionatul Mondial de Judo pentru nevăzători”, spun reprezentanții clubului din județul vecin.
Alexandru Bologa, originar din satul Derşida, comuna Bobota, a avut o evoluţie sportivă remarcabilă de-a lungul anilor. Cu toate că și-a pierdut complet vederea de la vârsta de 7 ani, a demonstrat că are o ambiție „de fier”. În palmaresul său figurează două medalii de bronz la Jocurile Paralimpice (Rio 2016 şi Tokyo 2020) şi trei medalii de aur la Campionatele Europene (2017, 2019 şi 2022).
Sportivul sălăjean se antrenează la Centrul Olimpic de la Cluj, fiind pregătit de antrenorul Tamas Gergey.