Dragi cititori, s-a mai dus un an…a mai venit un Crăciun…Ne mai despart doar câteva zile de Sărbătoarea Nașterii Domnului, așa cum este bine cunoscută în popor.

Periplul de urări specifice sărbătorilor ia chipul obișnuit și se plimbă de la un interlocutor la altul în mediul virtual dar și efectiv. Panoplia de acțiuni sociale cutreieră în grabă străzile cetății și ale împrejurimilor.

De Crăciun, fii mai bun, fii mai generos! Crăciunul e timpul când aprinzi flacăra ospitalității în casă și flacăra bunătății în suflet. De Crăciun, să aducem pace, bucurie și iubire acestei lumi! Glăsuiesc și intonează câteva aforisme…

Dar toate aceste urări și acțiuni în numele cui? Cu ce scop? Care este sensul și finalitatea? Sau dacă există sensul, adeziunea față de el este suficient de solidă ca să facă față provocărilor curente și viitoare? Are sensul suficientă substanță ca să capete permanență și să nu se lase cu alean și gol după încheierea momentelor festive?

Noi oamenii nu înțelegem în profunzime Crăciunul, nu știm că el are o inimă și că această inimă e reală, concretă, infinită. Nu înțelegem religia și mersul la biserică, pentru că nu ne-am convins că toate acestea sunt o fulminantă poveste de iubire și speranță.

Ca-n fiecare an, Ieslea sfântă vrea să ne restituie ceea ce am pierdut și ceea ce ar trebui să devenim după consumarea flăcării istoriei. Ieslea sfântă este direcția în care trebuie să privim pentru a ne regăsi pe noi înșine și pentru a găsi refugiul absolut. În Ieslea bimilenară, Infinitul continuă și astăzi să strălucească și să cheme.

Luminile acestei lumi s-au stins, chiar dacă, aparent, clădirile și copacii sunt doldora de instalații zglobii monocolore și multicolore. Soluțiile și profețiile raționale și antropocentrice ale filosofilor materialiști și agnostici au eșuat. Dumnezeu rămâne, Dumnezeu există, codurile Sale morale sunt cele mai bune, iubirea creștină autentică rămâne cea mai eficientă și desăvârșită rețetă de-a lungul generațiilor.

Unde ne-a adus lumea aceasta, dragilor? Toate sunt copii, imitații banale ale Originalului. Neîncetatele căutări, oboseala, disperarea neîmplinirilor, declarațiile belicoase, dificultatea tot mai mare existențială, goana teribilă după fericire, toate strigă după lumina Ieslei, toate tânjesc după o experiență vie cu speranța, cu concretul, cu certitudinea.

Fără nașterea lui Hristos, luminile acestei lumi, în care noi angajăm adesea infinitul, dezamăgesc, se volatilizează, mor. Fără această temelie bine înțeleasă și consolidată, filantropiile noastre devin fade, sterile.

M-am născut mort, ne spune filosoful Nicolae Turcan, credința mi-a dăruit viața pe care n-am dobândit-o prin naștere. De această naștere avem și noi nevoie de acest Crăciun. Cei care am experimentat-o deja, să o prețuim ca pe cel mai ales dar, iar prin Harul ce se desprinde din Ieslea sfântă, să ne înălțăm tot mai mult înspre culmile sublimului, vrăjiți mereu de frumusețea ce ni se dezvăluie.

Cei care nu am trăit experiența încă, să deschidem porți și ferești acestei lumini care cheamă, care copleșește, care rămâne permanentă peste veacuri.

Astăzi, Mesia cel promis de sute de ani a venit, în sfârșit, ca un copil, în Betleemul din Iudeea. Astăzi ”s-au împlinit zilele ca Maria să nască și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei”.

Astăzi, să fim contemporani cu Hristos care se naște, pentru că iubirea de Dumnezeu suspendă timpul, iar credința profundă ne face să nu mai trăim în timp, ci mereu într-o formă de eternitate.

Vă doresc sărbători binecuvântate! Pace și bine!

Post Views: 270