Medicul Florian Neaga, deputat social-democrat, a anunțat zilele trecută că a depus un amendament la Legea Bugetului de Stat (BAS) pentru anul 2023, amendament care a și fost aprobat. Potrivit reglementării depuse, deputatul sălăjean a solicitat suma de 500 de mii de lei pentru dotarea Spitalului Judetean de Urgenta Zalău cu aparatură și echipamente medicale.

”Vom avea mult de câștigat în Sănătate, unde PSD a obținut la construcția bugetului o finanțare mult mai bună. Limita aprobată în Guvern pentru Ministerul Sănătății pe anul 2023 este mai mare cu 36 la sută față de anul 2022, ceea ce înseamnă dezvoltare și susținere pentru sistemul medical. S-au consolidat programele naționale de sănătate curativă, cu aproximativ 8 miliarde de lei și țin să evidențiez că bugetul pe 2023 este unul cu alocări substanțiale pentru investiții, sănătate și protecție socială. Dar și că este primul buget național construit pe programe, ceea ce înseamnă că banii sunt alocați pentru obiective precise, cheltuielile sunt clar monitorizate și impactul în economie este bine cuantificat”, a precizat deputatul Florian Neaga.

Parlamentarul a anunțat și faptul că Ministerul Sănătății urmărește demararea construcției celor trei spitale regionale deja contractate, la Cluj-Napoca, la Iași și la Craiova, fiind obiective strategice pentru Sănătate pentru care se vor aloca bani și de la bugetul de stat și din fonduri nerambursabile.

”Pentru investiții avem o finanțare record, de 7 la sută din PIB, mai mare cu 26 la sută decât în 2022, astfel că dezvoltarea are premise foarte bune. Protecția socială este un domeniu căruia tot PSD i-a acordat o atenție deosebită la construcția bugetului și s-au alocat sume considerabile pentru programele destinate susținerii familiilor, scăderii numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, creșterea salariilor, pensiilor, alocațiilor și indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități, precum și dezvoltarea și creșterea sustenabilității sistemului de asigurări sociale, cu o alocare totală de peste 111 miliarde de lei”, a mai subliniat deputatul PSD.