Atletism
Cinci salajeni la „nationalele” de semimaraton
Sambata, la Onesti, va avea loc editia din acest an a Campionatelor Nationale de semimaraton. Atletismul salajean va fi reprezentat de nu mai putin de cinci atleti. Cele mai galonate sunt Paula Todoran si Simona Maxim, care in prezent alearga pentru CSM Onesti. conform spuselor antrenorului Mirel Seisanu, Paula Todoran este pregatita pentru aceasta cursa. „Ne-am pregatit bine pentru acest concurs, iar Paula se simte foarte bine din punct de vedere medical. Ne dorim o medalie”, a declarat Seisanu. In ceea ce o priveste pe Simona Maxim, zalauanca trebuia, in mod normal, ca sambata sa ia startul in cursa de alergare montana din cadrul Campionatului Mondial de la Tirana. Insa oficialii Federatiei Romane de Atletism au decis ca ea sa participe la nationalele de semimaraton, chiar daca acestea nu vor avea un campionat mondial in acest an. „Nationalele nu pot fi comparate cu mondialele. Insa, eu imi voi face datoria si voi incerca sa iau o medalie la individual si sa devin campioana cu CSM Onesti, deoarece vom evolua in fata propriilor sustinatori”, ne-a declarat Simona Maxim. Printre cei prezenti la semimaratonul din acest an se vor numara si trei sportivi de la LPS „Avram Iancu” Zalau, este vorba despre Cristian Somai, David Duma si Andrei Rat.
