Dragi cititori, într-o veche istorioară din Africa se povestește cum un înțelept observă de departe acțiunile și comportamentul unui beduin. Acesta se întindea deseori pe nisip și, cu urechea lipită de pământ, era parcă într-o poziție de ascultare atentă. Mirat, înțeleptul se apropie de el și-l întreabă: ”Ce faci aici?” Beduinul se ridică liniștit și-i spuse: ”Ascult, prietene! Ascult cum plânge deșertul. Ar vrea să fie o grădină”.

Dragilor, scriitorul Albert Camus ne spune că ”totul începe în conștiință și nimic nu are valoare decât prin ea.” Deșertul de față este însăși conștiința noastră, care se află într-o continuă luptă pentru cucerirea zonelor fertile și caste după care suferă nespus. În rumoarea necurmată în care ne aflăm, ne lipsește tăcerea și ascultarea, care ar permite ca monologul lăuntric să devină cu adevărat un dialog.

Vă invit la o reflecție!

Daniel Ciobanu ( Să educăm prin pilde și povestioare)

Post Views: 102