Șoferii au fost grăbiți în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Asta dovedește statistica IPJ Sălaj întocmită în urma celor 5 zile de minivacanță.

Polițiștii au reținut 61 de permise de conducere, iar 149 dintre sancțiunile aplicate au fost pentru exces de viteză. Cele mai mari încălcări ale vitezei legale s-au înregistrat vineri și sâmbătă.

Vineri, 2 decembrie, la ora 23.19, pe D.N. 19 B, în localitatea Nușfalău, a fost depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din Șimleul Silvaniei, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 102 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h. Iar sâmbătă, 3 decembrie, la ora 12.41, pe D.N. 1/F, în localitatea Chendremal, a fost depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din municipiul Cluj Napoca, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 119 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.

Conducătorii auto care au depăşit limita legală de viteză cu peste 51 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.

Aproape 850 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră au fost sancționați de polițiștii rutieri în acțiune.

”În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au continuat acţiunile pe şoselele sălăjene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare. Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele sălăjene, în perioada mai sus menționată au fost aplicate 844 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 265.520 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 61 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 32 de certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 149 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 49 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați 22 de bicicliști și 22 de pietoni, două sancțiuni au fost pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului electric, au fost sancționați doi conducători de vehicule cu tracțiune animală, patru sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, două sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor sau vehiculelor, au fost sancționate 13 depășiri neregulamentare, 14 sancțiuni au fost aplicate transportatorilor de mărfuri, iar 565 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere”, precizează polițiștii sălăjeni.