Gheorghe Taloș, consilier local din partea PSD în Consiliul Local Zalău, este noul președinte al Organizației Pensionarilor Social-Democrați (OPSD) Zalău.

Acesta a fost ales cu unanimitate de voturi de către delegații la conferința de alegeri, organizată vineri, la sediul PSD, cu participarea liderilor locali și județeni ai PSD Zalău, respectiv PSD Sălaj.

“Știu că în cadrul acestei organizații sunt candidați serioși, care își doresc să facă treabă bună în cadrul PSD Zalău. În perioada următoare, membrii organizației PSD Zalău, împreună cu organizațiile de pensionari, tineret și femei, vom face cât mai multe acțiuni, a căror scop va fi acela de a se întâlni cu oamenii”, a transmis Călin-Cristian Forț, președinte PSD Zalău.

În cadrul aceleiași întâlniri, a fost ales și noul Birou executiv al OPSD Zalău, care va conduce frâiele seniorilor social-democrați pentru următorii patru ani. Secretarul executiv este Lucreția Pușcaș, vicepreședinți sunt Medan Marcela, Banciu Ștefan, Baidoc Iosif, Mereuță Cornelia și Lenuța Berchișan; membri în Biroul executiv sunt Radu Ioan, Marincaș Mariana, Stan Dana, Rus Nicolae, Coste Oltița, Sabău Liviu, Petre Maria și Pop Adrian.

La Conferința de alegeri a OPSD Zalău au participat din partea PSD Sălaj președintele Ionel Ciunt, președintele executiv Sergiu Panie, secretarul executiv Alin Demle, președintele și secretarul OPSD Sălaj – Ursente Gheorghe și Roman Condea, iar din partea PSD Zalău – președintele Călin-Cristian Forț, prim-vicepreședintele Ioan Șerban, președintele TSD Zalău – Larisa Ciupe, subprefectul județului Sălaj – Florin Florian și viceprimarul Teodor Bălăjel.


“Stimați pensionari din municipiu, meritați toate aprecierile noastre și vă spunem încă odată că ne bazăm în continuare pe ajutorul, pe munca și pe sprijinul dumneavoastră. Voi sunteți temelia, fundația organizației noastre și nicio construcție nu rezistă dacă nu are o temelie și o fundație solidă”, a transmis Ionel Ciunt, președinte PSD Sălaj.