În timp ce sălăjenii (și nu numai) circulă de la Jibou la Carei (și pe multe alte rute feroviare) în trenuri depășite fizic și moral pentru o călătorie ”Regio”, Ministerul Transporturilor anunță că ruta Cluj-Episcopia Bihor va fi prima cale ferată electrificată din Nord-Vestul țării.

Investiția va fi de aplaudat după ce va fi gata, mai ales că acum s-a semnat un contract doar pentru lotul Poieni-Aleșd, însă călătorii CFR cer condiții decente în trenuri, indiferent dacă acestea circulă pe linii electrificate ori ba.

Chiar cu o zi înaintea marelui anunț pentru regiunea Nord-Vest, care vine de la vârful Transporturilor, un călător a publicat o filmare cu trenul de la Jibou la Carei, preluată deja de televiziunile naționale. Geamuri sparte, scaune rupte şi uși care nu se închid în timpul mersului. Acest tren poate fi văzut și în Gara Zalău, de fiecare dată când staționează. Însă, deși este aceeași garnitură de tren pe ruta în cauză, nu pare că oficialii Regionalei CFR ar fi preocupați să înlocuiască trenul cu unul mai ”decent”, chiar și în condițiile în care cu acest tren circulă elevi și navetiști. Garnitura a fost denumită ”trenul groazei”, însă CFR Infrastructură este preocupat de semnarea contractelor noilor investiții.

”CFR Infrastructură a semnat astăzi primul contract pentru electrificarea și modernizarea infrastructurii feroviare din regiunea de Nord-Vest a României. Contractul pentru Lotul 3 (Poieni-Aleșd, 52,74 km) al magistralei de Cale Ferată Cluj-Episcopia Bihor are o valoare de 2,11 miliarde de lei (fără TVA) și este finanțat prin PNRR. Asocierea de proiectanți și constructori spanioli, francezi și turci are la dispoziție 42 de luni pentru finalizarea proiectului (6 luni-proiectare, 36 luni- execuție). În cadrul contractului urmează să fie executate: modernizarea stațiilor Bratca și Aleșd, modernizarea unui număr de 7 halte de mișcare (Ciucea, Lacu Crișului, Piatra Craiului, Bulz, Șuncuiuș, Vadu Crișului, Butan), modernizare și construcție a 6 puncte de oprire (Valea Drăganului, Negreni, Stâna de Vale, Bălnaca, Vadu Crișului, Aleșd), modernizarea unor lucrări de artă (10 poduri, 91 podețe, 2 tuneluri la Șuncuiuș, cu o lungime totală de 191 m și la Peștera, cu o lungime de 86,20 m), construcția a 2 pasaje denivelate noi, montarea unor sisteme automate de semnalizare la 31 de treceri la nivel cu calea ferată, lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) pe întregul traseu, lucrări de electrificare și modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru viteza maximă de 160 km. Electrificarea și modernizarea magistralei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră (166,7 km) este prevăzută inclusiv în Planul investițional pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru perioada 2020 – 2030”, este anunțul publicat de Sorin Grindeanu, viceprim-ministru și ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

Ar fi chiar păcat să avem în următorii trei ani și jumătate aproape 53 de kilometri de cale ferată electrificată în Regiune, iar garnitura groazei de la Jibou la Carei să nu fie scoasă din circulație cât mai urgent. Nu de alta, dar pune în pericol, la modul cel mai serios, siguranța și viața plătitorilor de bilete și abonamente.