Două persoane au fost trimise în judecată de procurorii sălăjeni pentru fraudă la vot. Concret, la alegerile locale din 27 septembrie 2020, inculpații M.I.D. și M.M.A. au votat de două ori. Prima dată și-au exercitat acest drept în județul Cluj, la Huedin, apoi au venit în Sălaj, unde au mai votat o dată, pe raza localității Fildu de Sus.
“Dispozițiile legale incidente în materia modului de desfășurare a alegerilor impun ca opțiunea exercitării dreptului la vot să se facă o singură dată, în localitatea în care persona care își exercită acest drept are domiciliul sau reședinta.
Dosarul a fost înaintat judecătorilor de la Judecătoria Jibou, competentă material și teritorial săjudece cauza.
Precizăm faptul că punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situatie, să infrângă principiul prezumției de nevinovăție”, explică procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.