O casă de pe strada Lalelelor din Zalău a luat foc, miercuri seara, din cauza instalației de încălzire.

În urma apelului prin 112 primit la dispeceratul ISU-Ambulanță, s-au deplasat imediat pompierii Detașamentului Zalău care, ajunși la locul evenimentului, au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la întregul acoperiș al locuinței pe o suprafață de aproximativ 300 mp.

”Nu au fost persoane surprinse în incendiu, însă o persoană (de sex feminin) a fost asistată de către un echipaj al unei ambulanțe în urma unui atac de panică. Cauza probabilă de incendiu a fost de natură termică”, precizează reprezentanții ISU-SMURD Sălaj.

Au ars mai multe bunuri din casă – mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile etc, acoperișul casei și terasa imobilului.

Pompierii trag un semnal de alarmă și reamintesc cetățenilor că amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzit pot provoca cu ușurință incendii în locuințe, dar mai ales faptul că un comportament preventiv poate să împiedice producerea unor tragedii.