Corina Crețu, cel mai longeviv eurodeputat român și fost Comisar pentru Politică Regională al Comisiei Europene (2014-2019), a pornit prin toate județele țării pentru a relansa activitatea politică a PRO România, dar și pentru a aduce în atenția publicului larg importanța perioadei electorale care urmează și care este decisivă pentru viitorul românilor, României și Uniunii Europene, ca proiect de unitate pe bătrânul continent, în această perioadă marcată de conflicte armate și crize suprapuse.
Pro România se pregătește de anul electoral 2024
Prezentă miercuri la Zalău, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul județean al PRO România, împreună cu Alin Ungur – președintele organizației și cu Dana Buzure – secretarul executiv, Corina Crețu a spus că formațiunea politică pe care o reprezintă în calitate de vicepreședinte la nivel național este gata să primească în rândurile ei pe toți sălăjenii care sunt social-democrați cu adevărat, care vor să se implice pentru mai binele comunităților din care fac parte, astfel încât, în 2024, sălăjenii și românii să fie reprezentați de oameni cărora le pasă de viitorul lor și al comunităților lor.
”Este momentul unui nou început pentru PRO România. Perioada marcată de pandemie, dar și ceea ce se întâmplă la granițele țării, a aruncat țara noastră și Uniunea Europeană într-o criză economică, socială, energetică fără precedent. Peste tot oamenii au nevoie de soluții reale la ceea ce se întâmplă și nu simțim că actualul Guvern le-ar avea. Peste tot în Europa statele au devenit mai egoiste, se gândesc cum să-și sprijine cât mai mult cetățenii. Vedem Germania care vrea să acorde sprijin financiar cât mai mare cetățenilor ei. Ori la noi, în România, nu se prea simte asta, nu vin reprezentanții României cu soluții la Bruxelles. Asistăm la explozia prețurilor, la o inflație tot mai mare, la o serie de inegalități și discrepanțe majore. Vine o iarnă deloc ușoară, costurile energiei au crescut foarte mult, o serie de agenți economici și-au stopat activitatea și aici intervine criza locurilor de muncă. În PRO România avem oameni care au dovedit că au soluții și îi așteptăm pe toți cei care vor să ni se alăture. Este momentul afirmării unui partid care să apere interesele românilor. Constat o lipsă de viziune a Guvernului, iar prioritatea ar trebui să fie maximizarea fondurilor europene.
Am făcut și o analiză a anului electoral 2020 și este un accident faptul că partidul nostru nu a intrat în Parlamentul României. Poate de aici și o mai slabă vizibilitate pe scena politică. La nivel național avem 2.500 de aleși locali, în Sălaj avem 11 consilieri locali și suntem în proces de organizare. Le mulțumim tuturor celor care au ales să fie alături de noi și am toată încrederea în Alin Ungur și în Dana Buzure că pentru anul 2024 ne vom organiza exemplar și vom convinge că adevărații social-democrați sunt în PRO România. Am înființat un partid ambițios în 2019, avem expertiza mea ca europarlamentar și Comisar European când am sprijinit toate comunitățile românești, avem exemplu guvernarea și expertiza Ponta care a demonstrat că luptă pentru drepturile românilor, pentru drepturile tuturor categoriilor sociale, egalitate de gen, venituri, economie. PRO România este un proiect tânăr dar am speranța că profesioniștilor pe care-i avem lângă noi li se vor alătura tot mai mulți români. Putem oferi speranță și încredere”, a precizat sălăjeanca din Traniș, Corina Crețu.
Uniunea Europeană, încotro? România nu se zbate suficient pentru drepturi
Fiind cel mai experimentat eurodeputat român, Corina Crețu a punctat și o serie de probleme care se văd de la Bruxelles. Una dintre ele este mult așteptata acceptare a României în spațiul Schengen, dar și absorbția fondurilor europene în România și chiar pericolul destrămării Uniunii Europene. Un alt subiect fierbinte este acela că România nu se zbate suficient pentru drepturi europene și finanțare pentru dezvoltare.
„Românii merită să meargă demni în Europa, fără controale, la fel ca toate celelalte ţări. România face sacrificii imense, mai ales de când a început războiul din Ucraina. Din păcate, eu cred că nu avem negociatori suficient de buni. Nu putem sta la mâna unui partid de 6 la sută din Olanda şi cred că putem negocia măcar ca Olanda să se abţină. Dacă Olanda măcar s-ar abţine, România ar intra în Schengen. Cel mai important este să se pună pe ordinea de zi, iar aici este rolul Ministerului de Interne, în primul rând, pentru că se discută în Consiliul Justiție și Afaceri Interne. Intrarea în Schengen aduce o serie de beneficii economiei României și ar fi nedrept să stăm la mâna a două partide din cele patru care-l susțin pe premierul olandez. Nu cunoaștem motivele concrete, interesele are ar fi la mijloc, le putem bănui, dar măcar dacă s-ar spune concret de ce nu sunt de acord. Aici trebuie ca România să se bată mai mult”, a afirmat Corina Creţu.
Cât despre atragerea fondurilor europene, eurodeputata Crețu spune că România riscă să ia împrumuturi și să nu implementeze proiecte. ”Sunt întârzieri foarte mari, chiar istorice. Am avut o întâlnire și la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă și am discutat aceste probleme. Chiar și Primul-ministru s-a declarat îngrijorat cu privire la birocrația care întârzie foarte mult proiectele, de capacitatea redusă de implementare. Este adevărat că multe dintre proiectele care erau pregătite pentru programele operaționale se depun acum prin PNRR, însă România a avut o alocare de 33 la sută pentru exercițiul financiar 2014-2020 și s-au cheltuit doar 68 la sută, în condițiile în care din acești bani se decontează hrana și cazarea refugiaților ucraineni. Chiar și la PNRR sunt întârzieri, noi primim prima tranșă, iar state ca Spania, Franța, Grecia sunt deja la a treia tranșă. Asta pe lângă că există discrepanțele istorice – noi încă introducem apă și canalizare prin fonduri europene, iar alte state accesează fonduri pentru cercetare, inovare, tehnologii avansate. Nu susțin ideea că suntem obedienți. Ci sunt de părere că România nu se bate pentru drepturile ei. Sper ca Guvernul României să implementeze salariul minim europena pentru cetățeni Români, așa cum Belgia a și anunțat că face din decembrie. Să cerem și noi plafonarea prețurilor, iar grupul socialiștilor europeni (S&D) la care suntem afiliați are deja în derulare campania Put The Builts Down, mai ales că în România riscul de sărăcie este de trei ori mai mare decât în alte state. Ne confruntăm și cu o criză alimentară fără precedent cauzată de preșurile la energie și la îngrășăminte, la care se adaugă blocajele de aprovizionare. Iarăși, și aici, nu ne oprește nimeni să ne promovăm produsele noastre tradiționale, să fim și noi ca alții, să cumpărăm de la ai noștri, nu din import. O repet, alte state au devenit mai egoiste și își ajută proprii lor cetățeni. De aceea este nevoie de o strategie națională care să apere interesele României și ale românilor”, a punctat realist Corina Crețu.
Cum primele alegeri din anul 2024 vor fi cele pentru Parlamentul European, Corina Crețu a spus că românii și europenii trebuie să fie foarte atenți pe cine trimit să-i reprezinte la Bruxelles. Pericolul, în opinia europarlamentarului român, este acela că partidele extremiste reușesc să aibe tot mai mulți reprezentanți, ceea ce poate duce la excluderea unor state membre sau la destrămarea Uniunii Europene.