Producătorul finlandez Nokian Tyres va investi 650 milioane euro pentru a construi o fabrică de anvelope la Oradea. Producția de serie ar trebui să înceapă în 2025 și, potrivit proiectului, aici vor fi create 500 de locuri de muncă.
Compania a ieșit, recent, de pe piața din Rusia. În iunie 2022, din cauza războiului și a sancțiunilor impuse rușilor, Consiliul de Administrație al Nokian Tyres a decis să inițieze o ieșire controlată din această țară și a căutat apoi alte amplasamente în Europa. Potrivit finlandezilor, au analizat 40 de posibile locații până au ales Oradea.
“România poate fi o destinație atrăgătoare pentru marii investitori, mai ales în această perioadă de puternice convulsii economice internaționale: Nokian, producătorul finlandez de anvelope, a anunțat astăzi că va investi 650 milioane euro într-o nouă fabrică, la Oradea. Potrivit proiectului, aici se vor crea aproximativ 500 de locuri de muncă și se vor produce anual 6 milioane de cauciucuri.
Compania a analizat mai multe amplasamente din Europa și a ales România. În decizia finală a investitorului au contat forța de muncă de înaltă calificare, avantajele logistice ale zonei, dar și stabilitatea mediului de afaceri și regimul fiscal predictibil, obiective la care guvernul pe care îl conduc a lucrat încă din prima zi. În luna septembrie, am prezentat reprezentanților companiei, la Palatul Victoria, avantajele competiționale ale României și oportunitățile pe care le au aici investitorii străini, cu precădere cei care caută să relocheze centre de producție industrială”, spune premierul liberal Nicolae Ciucă.
Fabrica de anvelope de la Oradea, a cărei construcție va începe în prima parte a anului viitor, se va concentra mai ales pe producția de anvelope pentru SUV-uri și alte mașini de clasă mare, care vor fi vândute în principal pe piața central-europeană. Aproximativ 6 milioane de anvelope ar urma să fie produse, anual, în fabrica pe care o deschid finlandezii de la Nokian în județul vecin.
„Europa Centrală este o piață importantă pentru noi, iar investiția arată angajamentul nostru față de piață. Noul site va fi amplasat strategic aproape de clienții noștri. După o evaluare amănunțită a peste 40 de locații și a mai multor factori, precum disponibilitatea forței de muncă calificate, avantaje logistice și mediu de afaceri stabil, a fost clar că Oradea a fost cea mai bună alegere pentru noua noastră fabrică. (…) Ne angajăm să construim o fabrică cu emisii zero de CO2 – prima din industria noastră. Locația șantierului din România susține acest obiectiv, deoarece putem utiliza energia verde produsă în apropierea șantierului. În plus, evaluăm critic procesele de producție pentru a găsi cele mai durabile moduri de a produce anvelope”, a declarat Adrian Kaczmarczyk, SVP, Supply Operations, pentru bihon.ro.
sursa foto: nokian tyres