Pachetul minimal de servicii care se acordă persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat a fost modificat prin lege, prin completarea cu servicii medicale de asistenţă medicală primară.

Actul normativ de aprobare a Ordonanţei Guvernului 37/2022 referitor la reforma în domeniul sănătăţii a fost aprobat cu 223 voturi ”pentru”, 4 ”împotrivă” şi 5 abţineri, luni, în Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Potrivit noilor modificări, persoanele neasigurate beneficiază de aceleaşi servicii ca şi cei asigurați pentru efectuarea testării aferente virusului hepatic B, C şi/sau HIV și au acces la terapiile specifice.

Fondurile necesare pentru plata acestor noi servicii medicale vor fi suportate prin transferuri de la bugetul de stat către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS).

Medicamentele imunologice sunt compensate

Potrivit unui amendament adoptat, medicamentele imunologice pot fi compensate din FNUASS în conformitate cu normele metodologice de aplicare ce vor fi emise în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii. Sumele vor fi asigurate prin transferuri de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii către FNUASS. Gradul de compensare şi segmentele populaţionale beneficiare se stabilesc prin norme specifice.

Totodată, potrivit noilor modificări, în situaţiile de risc biologic şi epidemiologic, Ministerul Sănătăţii poate dispune organizarea, la nivelul unităţilor sanitare, a farmaciilor comunitare/oficinelor comunitare rurale sau în cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, unor centre care furnizează servicii de vaccinare, diagnostic, evaluare şi tratament.

Finanţarea cheltuielilor cu medicamentele va fi asigurată din bugetul Ministerului Sănătăţii.