Potrivit datelor oficiale, peste 8.600 de copii au fost abandonați, numai anul trecut, de către părinți. De cealaltă parte, numărul celor care au fost adoptați și au primit șansa de a avea din nou un cămin a fost mult mai mic. Doar 1.800 de copii și-au găsit, în 2021, o nouă familie.
Potrivit datelor furnizate de ANPDCA pentru Newsweek România, 8.619 de copii au fost abandonați în anul 2021.
În Sălaj, au venit pe lume anul trecut 2.327 de copii. În același interval de timp, 107 copii au fost lăsați în grija statului.
Datele analizate de Newsweek România arată că rata abandonului, pe județe, este direct proporțională cu nivelul de sărăcie. Cu cât veniturile populației sunt mai reduse, cu atât numărul copiilor lăsați în grija statului este mai mare.
De cealaltă parte, numărul copiilor care primesc a doua șansă și sunt înfiați este considerabil mai mic. În Sălaj, s-au înregistrat 23 de adopții în 2021.
La nivel național, potrivit datelor Newsweek România, au fost adoptați în total 1.677 de minori.
Un studiu Unicef arată că majoritatea copiilor sunt abandonați înainte să împlinească 3 ani, o bună parte fiind lăsați în grija statului până să împlinească vârsta de un an.
Potrivit aceleiași surse, marea majoritate a copiilor care ajung în grija statului nu sunt orfani. Peste 90% dintre ei au o mamă care este în viață și este cunoscută. Cei mai mulți copii sunt abandonați din cauza sărăciei, dar și din cauza dizabilităților avute. Ajung însă în sistemul instituționalizat și copii abuzați sau neglijați de părinți, copii exploatați, victime ale violenței domestice.
“Dosarele de caz ale copiilor au identificat adesea <sărăcia> ca unicul motiv, deşi separarea de familie este datorată unui mix mult mai complex de vulnerabilităţi din cadrul familiei, aşa cum arată celelalte activităţi de colectare a datelor ale studiului. Aceste vulnerabilităţi includ sărăcie extremă, şomajul părinţilor, starea proastă sau lipsa unei locuinţe, absenteism sau abandon şcolar, competenţe parentale inadecvate, violenţă domestică, risc crescut de neglijare şi abuz al copilului (pe fondul abuzului de alcool al părinţilor), părinţi tineri sau singuri, instabilitate conjugală, aşteptări reduse şi/sau stimă de sine scăzută şi neputinţă dobândită. În plus, pot avea loc evenimente nefericite, precum moartea unuia dintre părinţi, un accident grav, detenţia unuia dintre părinţi, incendierea casei, care afectează copiii în mod direct şi indirect, ridicând totodată probleme de ordin practic şi emoţional pentru părinţi/ persoana în grija căreia se află copilul, care le diminuează şi mai mult capacitatea de a răspunde nevoilor copiilor lor neglijarea sau exploatarea minorului, în proporție de 20%, iar 10% dintre copii au fost lăsați în grija statului din cauza dizabilităților avute”, arată studiul realizat de Unicef și Banca Mondială.