Doi proxeneți din Călărași care își racolau victimele de pe raza județului Sălaj, prin metoda „Loverboy”, au fost reținuți, astăzi, de oamenii legii.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au desfășurat activități operative în municipiul Arad, într-un dosar de proxenetism, activități în urma cărora două persoane au fost reținute.
În cursul anului 2022, polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de proxenetism.
În fapt, din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada iulie-octombrie, doi bărbați, de 32 și 33 de ani, ambii din județul Călărași, folosind metoda „Loverboy”, ar fi săvârșit acte de proxenetism în șase județe din țară, respectiv Sălaj, Cluj, Hunedoara, Brașov, Arad și Constanța, constând în aceea că au înlesnit, în mod repetat, activitatea de prostituție a două persoane de sex feminin și au beneficiat de sumele de bani obținute de cele două femei.
În 23 octombrie, polițiștii au efectuat o percheziție auto și 4 controale corporale, în urma cărora au descoperit și ridicat 4 telefoane mobile și 2.200 de lei.
De asemenea, polițiștii au pus în aplicare 4 mandate de aducere.
Totodată, bărbatul de 32 de ani este bănuit și de comiterea infracțiunii de distrugere. În luna iulie, ar fi distrus un aparat, tip slot-machine, amplasat într-o sală de jocuri din Zalău.
Luni, 24 octombrie, față de cele două persoane bănuite de comiterea faptelor, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați procurorului de caz cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.