Vasile Jula, fost mare fotbalist la echipe de renume, antrenor și om de fotbal, a scăpat teafăr dintr-un accident de circulație care a avut loc duminică, în jurul orei 11.00, la nodul rutier de la Gilău. O autoutilitară a intrat pe contrasens și a lovit autoturismul condus de zălăuanul Lică Jula. Acesta călătorea împreună cu soția și copilul.
”Mulțumesc Lui Dumnezeu că am scăpat cu viață! Din păcate soția și copilul sunt răniți ușor, dar suntem vii. A intrat o mașină pe contrasens și nu am putut face nimic. Mașina noastră e distrusă, dar asta este… Viața este mai importantă decât orice”, a declarat Lică Jula pentru Graiul Sălajului.
Potrivit ISU Cluj, pompierii clujeni au intervenit la un accident rutier petrecut pe nodul de legătură cu autostrada A3 din apropiere de localitatea Gilău. Apelul de urgență a fost făcut duminică, 16 octombrie, în jurul orei 11.00. La fața locului s-au deplasat o autospecială, un echipaj SMURD și unul SAJ, unde au găsit o autoutilitară și un autoturism avariate, iar ocupanții erau ieșiți din acestea.
„O femeie și un copil, în vârstă de aproximativ 30 de ani, respectiv 9 ani, au fost consultați de către echipajele SMURD și SAJ și au fost transportați la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Aceștia erau în stare de conștiență și erau cooperanți”, a anunțat duminică ISU Cluj.
Lică Jula are 47 de ani, fiind născut la 13 decembrie 1974. Și-a început cariera fotbalistică la Universitatea Cluj, în 1992. Apoi, cariera l-a purtat la echipe ca FC Zalău, Gloria Bistrița, CFR Cluj, Dacia Mioveni, iar din 2008, a revenit la Zalău. Acum activează la SCM Zalău, unde formația zălăuană se bazează pe experiența incontestabilă, talentul și flerul său.