Guvernul a anunțat vineri că va asigura cadrul normativ pentru mărirea sumelor forfetare alocate pentru transportul elevilor de la domiciliu la unitatea de învăţământ. Majorările vor acoperi dinamica preţurilor practicate de operatorii de transport.

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, vineri, alături de noul ministru al Educaţiei, Ligia Deca, cu reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Elevilor.

„Principalele teme abordate au fost legate de soluţiile necesare pentru asigurarea transportului gratuit al elevilor şi noul pachet de legi ale educaţiei, care implementează viziunea Proiectului România Educată”, se precizează în comunicatul Executivului.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii elevilor au expus problemele cu care aceştia se confruntă în ultimii ani, atât din cauza practicilor neunitare, cât şi pe fondul alocărilor insuficiente pentru transportul lor.

Ministrul Educaţiei a prezentat principalele abordări practicate la nivelul statelor din Uniunea Europeană, în acest context fiind evidenţiat şi cadrul normativ european.

„Cu această ocazie, au fost agreate soluţii pe termen scurt, care să ofere pachetul financiar necesar până la implementarea unui nou sistem integrat gestionat la nivel local. Astfel, Guvernul va asigura cadrul normativ pentru mărirea sumelor forfetare alocate elevilor pentru transportul acestora de la domiciliu la unitatea de învăţământ, creşterile respective acoperind dinamica preţurilor practicate de operatorii de transport”, se mai arată în document.

Premierul a decis constituirea, la nivelul Guvernului, a unui Comitet interinstituţional de lucru pentru a găsi soluţii funcţionale, pe termen mediu şi lung, pentru decontarea costurilor cu transportul şcolar.

„La iniţiativa premierului, la nivelul Guvernului se va constitui un Comitet interinstituţional de lucru, pentru a genera o soluţie pe termen mediu şi lung, care să ofere o perspectivă stabilă şi funcţională viitorului sistem de decontare a costurilor cu transportul şcolar. În acest sens, obiectivul principal este legat de garantarea dreptului fiecărui elev care solicită asigurarea transportului pentru a merge la şcoală. În baza solicitărilor centralizate prin instituţia de învăţământ, în strânsă corelare cu autorităţile locale, Guvernul va oferi toate fondurile necesare pentru a acoperi aceste costuri”, precizează Guvernul.

Premierul şi ministrul Educaţiei şi-au exprimat disponibilitatea de a dialoga cu toţi factorii interesaţi de bunul mers al implementării Proiectului România Educată.