Floarea curajului

Ziua bună, dragi cititori!

Un șoarece, nobil, distins, care, după înfățișare, părea un mic-burghez, în timpul uneia dintre cursele sale disperate pentru a scăpa de pisică, se afla în pivnița unei case bogate. Acolo, din cauza întunericului, a nimerit într-o băltoacă. Era o băltoacă din cel mai rafinat brandy, scurs din robinetul defect al unui butoiaș din gorun prețios.

Șoricelul a lins de câteva ori, cu timiditate, acel lichid curios. Gustul l-a încântat. Avea un gust puternic și bine definit, care cobora în gât ca focul.

După ce ”a băut” băltoaca, șoarecele s-a ridicat, s-a bătut cu pumnii pe piept, a făcut o față fioroasă și a strigat:

• Unde e pisica??

Dragilor, în vremurile noastre, mulți dintre noi avem curajul șoarecelui. Într-o lume contrafăcută, în care banul, relațiile și disimularile au devenit unitatea de masură, adevăratul curaj este un copac singuratic în grădini potrivnice. Căutăm în exteriorul nostru senzații puternice dar iluzorii, care ne conduc la inconștiență.

Să ne lăsăm purtați de dorul unei vieți eroice, de dorul culmilor amețitoare și sublime pentru care am fost creați.

Vă invit la o reflecție!