Consilierii locali liberali solicită administrației zălăuane să acorde mai multă importanță locurilor de parcare, atunci când eliberează autorizații de construire pentru locuințe colective. Având în vedere creșterea continuă a parcului auto din oraș, consilierii PNL au propus să se respecte, prin proiectele depuse spre aprobare, alocarea a cel puțin un loc și jumătate de parcare pentru fiecare unitate locativă.
“Avînd în vedere ca la nivelul municipiului Zalău numărul de autovehicue este în creștere, atunci când aprobăm astfel de planuri, să propunem celor care inițiază construcțiile respective să aloce o medie de 1,5 locuri de parcare per apartament, pentru a evita aglomerările pe trotuar sau în alte zone”, a sugerat consilierul PNL Gheorghe Bancea.
Propunerea sa a fost considerată de către viceprimarul Teodor Bălăjel ca fiind una foarte bună, care va fi pusă în aplicare.
“Împreună cu Direcția de urbanism și comisia tehnică, am gândit ca aceste proiecte de dezvoltare imobiliară să conțină inclusiv o zonă pentru colectarea gunoiului menajer, o zonă pentru amplasarea unor aparate pentru joacă. Numărul de locuri de parcare per unitate locativă am gândit să fie minim 1,5 dacă nu chiar 2 locuri, și acolo unde unde e vorba de clădiri tip blocuri sau locuințe colective, cu mai multe nivele nu o să ne abatem de la acest lucru. Ba chiar vrem să facem un regulament mult mai cuprinzător, cu care o să venim în fața Consiliului Local, și să ne atingem obiectivele propuse, pentru că, altfel, o să avem o dezvoltare urbanistică ce produce o aglomerare în oraș și nu avem nevoie de așa ceva. Direcția de urbanism are sarcină să vină, într-un timp cât mai scurt, cu acest regulament”.