Joi, vineri și sâmbătă (25, 26, 27 august) în vestul, sudul și estul teritoriului disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18 – 21 de grade.

Sălajul se află sub cod galben de disconfort termic ridicat.

Asta după ce miercuri era încă în vigoare un alt cod galben, de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ.

Fenomenele meteorologice din seara zilei de marți, 23 august, au cauzat mai multe situații ce au necesitat intervenția pompierilor, de la inundații până la copaci căzuți pe carosabil.

Pompierii au fost chemați pentru a elibera carosabilul, după ce un copac a căzut pe carosabil între localitățile Cehu Silvaniei și Ulciug, iar un altul a căzut pe DN 1 F, pe Meseș, în apropierea municipiului Zalău.

Pompierii zălăuani au intervenit și pentru evacuarea apei din curtea unei gospodării de pe strada Armatei.

❕