Planurile de viitor ale tânărului de 20 de ani din Mineu, împușcat accidental de un polițist de la IPJ Sălaj, weekendul trecut, s-au năruit într-o clipă. Dus de urgență la un spital din Cluj, a fost trimis ulterior la Zalău, urmând ca în curând să fie lăsat acasă. Doar că Alexandru Marius nu va mai pleca pe picioarele lui, ci într-un scaun cu rotile. Rana provocată de glonț l-a lăsat paralizat de la brâu în jos. Doar o minune, peste puterea medicilor, l-ar mai putea ajuta să meargă vreodată. A fost victimă colaterală, dar suportă, poate, cele mai aspre consecințe.

În noaptea de 12 spre 13 august, în jurul orei 3.00, un tânăr de 20 de ani, aflat pe bancheta din spate a unui autoturism, a fost împușcat de un polițist de la Biroul Rutier, după ce șoferul a refuzat să oprescă la semnal. Incidentul a avut loc pe drumul de la Zalău spre Cehu Silvaniei.

S-au tras peste 25 de focuri de armă, unele în aer, altele spre autoturism, în încercarea polițiștilor de a-l opri pe șoferul fugar.

Un glonț l-a nimerit în coloana vertebrală pe tânărul de pe bancheta din spate.

Oprește, Călin, că ne omori!

Vineri seara, în 12 august, Alexandru Marius Nagy, din satul Mineu, comuna Sălățig, a fost sunat de vecinul său, Călin, pentru a ieși la o plimbare. A refuzat, inițial, dar apoi a cedat insistențelor. Li s-a alăturat și fratele mai mic al lui Alexandru, în vârstă de 18 ani.

Aventura i-a adus până la Zalău. Plimbarea tinerilor a luat o întorsătură nefastă în momentul în care un echipaj de poliție le-a făcut semn să oprească. Șoferul a refuzat, așa că polițiștii au pornit în urmărirea mașinii. A urmat o cursă ca-n filme din Zalău și până aproape de Cehu Silvaniei.

Pentru că refuza să oprească, polițiștii au făcut uz de armă. S-au tras 25 de gloanțe, inițial în aer, apoi spre autoturism.

Unul dintre ele l-a atins pe Alexandru, aflat pe bancheta din spate. L-a implorat pe șofer să oprească, pentru că e împușcat și are nevoie să primească ajutor, povestește tatăl victimei. Fratele celui rănit ar fi încercat și el, fără succes, să îl determine să oprească. Doar că grija șoferului era alta, să își salveze propria piele. Urcase la volan băut, fără permis, mașina condusă nu era înmatriculată, iar numerele erau false.

În fuga nebună de polițiști, cu un pasager rănit pe bancheta din spate, la intrarea în localitatea Mineu șoferul a decis să iasă de pe șosea, pe o pășune, pentru ca polițiștii să-i piardă urma.

Pe terenul accidentat, autoturismul s-a răsturnat și s-a dat peste cap de trei ori până să se oprească. Abia acesta a fost momentul în care șoferul a coborât.

Doar că prioritatea sa nu a fost salvarea pasagerului împușcat, ci ascunderea mașinii.

A contribuit doar la scoaterea sa din mașină, apoi ar fi plecat acasă, să se culce.

Potrivit spuselor tatălui lui Alexandru, fiul său a fost lăsat lângă un gard, în curtea unor localnici, care l-au adus ulterior acasă, suferind și plin de sânge. Abia în acest moment a fost chemată ambulanța.

Adus la Zalău, tânărul de 20 de ani a fost transferat de urgență la Cluj, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale în urma căreia i-a fost extras glonțul din coloana vertebrală, precum și bucățile de os care au atins măduva spinării.

Mașina, găsită abandonată. Șoferul, luat de acasă…

Deși pe urmele mașinii se aflau mai multe echipaje, polițiștii au pierdut urma șoferului din momentul în care acesta a ieșit de pe carosabil. Au găsit ulterior autoturismul abandonat, apoi au dat și de șoferul fugar, ajuns între timp acasă.

Nimeni nu și-a cerut iertare…

Durerea părinților lui Alexandru este fără margini. Și totuși, sunt recunoscători că Dumnezeu nu le-a luat copilul de tot, că îl vor avea în continuare acasă, chiar dacă imobilizat. Și că fiul lor cel mic, aflat în aceeași mașină, e teafăr.

Îi doare însă faptul că nimeni nu i-a căutat pentru a-și cere iertare pentru nenorocirea petrecută, pentru un gând de compasiune, o vorbă bună. Nici polițistul care a tras, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nici cineva din familia șoferului, deși sunt vecini.

“Nimeni nu a venit să mă întrebe cum e copilul meu, să își ceară iertare măcar. De schimbat, lucrurile nu se mai pot întoarce. Dar măcar să își ceară iertare, dacă nu ca de la părinte la părinte, măcar ca de la om la om”, mărturisește, cu durere sfâșietoare în glas, tatăl lui Alexandru.

“Zilele acestea îl voi putea lua acasă. Trebuie să pregătesc cărucior, copilul meu a rămas paralizat de la brâu în jos. Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că e încă aici, cu noi”, povestește părintele nevoit să asiste, neputincios, la felul în care, într-o clipă, viața fiului său a luat o întorsătură dramatică.

Alexandru venise de curând din Germania, unde a fost la muncă, și urma să plece înapoi, spune tatăl său.

A avut problemele lui cu legea, însă faptul că își va petrece restul vieții într-un scaun cu rotile este, cu siguranță, o pedeapsă mult mai aspră. A acceptat să urce în mașincă cu șoferul băut, fără a lua în calcul ce s-ar putea întâmpla, care sunt riscurile la care se supun, atât el cât și fratele lui.

Șoferul e cercetat pentru tentativă de omor

Șoferul, în vârstă de 21 de ani, tot din Mineu, vecin de stradă cu victima, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, astfel că va sta după gratii până în 11 septembrie, inclusiv.

Acesta este acuzat de conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu nrumăr fals de înmatriculare/înregistrare, tentativă la omor calificat.

Polițistul a fost achitat

În ceea ce îl privește pe polițistul care a tras focurile de armă în încercarea de a-l opri pe șofer, iar un glonț l-a nimerit accidental pe tânărul de pe bancheta din spate, cauza a fost clasată. Regulamentul permite uz de armă în anumite împrejurări, fără a se specifica un număr de focuri care pot fi trase. Polițistul poate folosi arma din dotare până la înlăturarea stării de pericol, prevede legislația.

Iar șoferul care gonea băut, cu viteză amețitoare, inițial pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiu, atrăgând atenția altor conducători auto, care au sunat la 112, apoi a încercat să calce un polițist, după care a mai condus până la Mineu, a pus în periocol, cu siguranță, zeci de vieți.

Potrivit unor surse neoficiale, polițiștii nu au știut că pe bancheta din spate a autoturismului se află un pasager, până în momentul în care acesta a scos mâna pe geam.

Polițistul care l-a împușcat pe tânărul de 20 de ani lucrează de 5 ani la Biroul Rutier Sălaj. A venit la Zalău în 2019, de la Satu Mare.