Guvernul de la Budapesta, condus de Viktor Orban, a decis, pentru următorii doi ani, să stopeze investițiile transfrontaliere, în regiunile locuite de maghiari, printre care se numără și Transilvania, și să se concentreze pe finalizarea celor deja începute.

Anunțul a fost făcut de premierul maghiar în vizita sa de la Tușnad, apoi mesajul a fost repetat zilele trecute, la Cluj Napoca, de primarul din Sfântu Gheorghe, Árpád Antal.

Ungaria traversează o perioadă dificilă, din punct de vedere economic. Forintul se depreciază, inflația este în creștere, în timp ce criza de carburanți adâncește problemele.

Ungaria a investit zeci de milioane de euro în proiecte din Transilvania, dedicate comunității maghiare. Acestea includ școli, grădinițe, biserici, centre culturale și multe altele.

Investiții finanțate de guvernul maghiar în Sălaj

Un exemplu în acest sens îl reprezintă Grădiniţa Creştină „David“, din municipiu, aceasta fiind, de altfel, una din cele mai moderne unități de învățământ preșcolar din Zalău.

Grădiniţia a fost realizată printr-un program de finanţare din partea statului maghiar, pe care Biserica Creştină Baptistă Maghiară l-a accesat în 2018. În 2019 a demarat construcţia, iar din 2021 este deschisă atât grădinița, cât și creșa.

La Palatul Copiilor din Zalău, imobil cumpărat de Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, se construiește acum un complex școlar care va avea o capacitate de 600 de elevi, vechea clădire fiind demolată.

De menționat că, potrivit presei centrale, Biserica Reformată este cel mai mare beneficiar al fondurilor alocate anual de guvernul maghiar, sumele fiind de ordinul zecilor de milioane de euro.

Europa Liberă scrie că Eparhia Reformată din Ardeal are în subordine 1.000 de lăcașuri de cult, iar sute de biserici, multe dintre ele monumente istorice, au fost restaurate în ultimii ani cu bani de la Budapesta.

Bisericile maghiare din Ardeal primesc, pe lângă bani pentru lucrări la lăcașurile de cult, și fonduri substanțiale pentru renovarea școlilor, grădinițelor și a altor structuri educaționale, adaugă aceeași sursă.

Pe de altă parte, Ansamblul Castelului Wesselenyi de la Jibou a intrat în posesia statului maghiar, după ce imobilul a fost achiziționat de societatea Magyar Nemzeti Vagyonkezelő Zrt, proprietate a statului ungar. În prezent, administrația județeană se judecă în instanță pentru castelul Wesselényi din Jibou, pe motiv că tranzacția de vânzare-cumpărare s-a realizat fără respectarea dreptului de preempțiune al Consiliului Județean Sălaj.

sursa foto: evz.ro