Pentru ca sa le intareasca credinta ca El este adevaratul Mesia Izbavitorul, Domnul a dat Apostolilor – si noua tuturor- un semn al Dumnezeirii Sale, schimbanu-se la Fata(Matei 17,1-9, Marcu 9,2 si Luca 9,28). Evenimentul s-a petrecut pe Muntele Taborului, in prezenta a trei apostoli: Petru, Iacov si Ioan „cand fata Lui stralucea ca soarele, iar hainele Lui s-au facut albe ca lumina”. Coplesiti de bucurie, cei trei apostoli ar fi dorit sa ramana acolo pe veci, de aceea Sf. Petru exclama: „Doamne, bine este noua sa fim aici, daca voiesti voi face aici trei colibe: tie una, si lui Moise una, si lui Ilie una”(Matei 17,4). De pe pamant nu s-au auzit niciodata cuvinte ca cele rostite de Sf. Petru pe Tabor. Chiar atunci cand Domnul si cu cei trei apostoli coborau de pe Muntele Tabor, in vale ii astepta – la poala muntelui, un biet parinte indurerat, si fiul sau pe care un duh necurat il chinuia, „aruncandu-l in foc si apa, ca sa-l piarda”.(Matei 17,14-18; Marcu 9,17-27 si Luca 9,38-42). Dar nu erau aici, doar el si fiul sau, ci erau multi altii, care au venit- fiecare cu durerea lui, la „Cel ce a sters lacrima de pe toata fata”. Ce contrast izbitor! In munte e fericire nespusa, pe pamant nenorocire nespusa; in munte e Oceanul fericirii nemarginite, jos e tragedia ce se joaca fara incetare, de la cei dintai autori principali-Adam, Eva si Diavolul- si pana azi. In munte se aude un singur glas: „Doamne, bine este noua sa fim aici”. Jos, nu se aude decat:”Doamne, rau ne este noua”. Aceasta este unica melodie pe care o canta copilul nascut de cateva zile, prin scancete; si tot acesta este cantecul, pe care, dupa ce o viata intreaga l-a cantat, pe toate tonurile si in toate gamele, prin toate varstele, il murmura mosnegul care paraseste aceasta viata. Daca facem aceasta constatare/afirmatie nu o facem spre a da dreptate pesimistilor, ci pentru a ne intelepti. Este, nu doar curios, ci si nedrept ceea ce se intampla cu noi, care constatam cata durere si nenorocire este in aceasta viata; stim ca adevarata fericire este Sus, in Muntele Domnului, si totusi nu dorim sa incepem lucrarea colibilor in Muntele Domnului. Desi strigam „Doamne, atata necaz este in lumea aceasta”, totusi ne zbatem din rasputeri sa cladim cele mai stabile locuinte in lumea aceasta. Utilizam cele mai rezistente materiale, milioane de brate omenesti, mii si mii de masini pentru zidirea unor locuinte eterne in acesta viata trecatoare. Cu toate ca stim unde este adevarata fericire, nu ne dam nici o silinta ca acolo sa ne pregatim locuinta, in Munte, la Dumnezeu. Sa luam aminte la intrebarea pe care o pune psalmistul David, si mai cu seama la raspunsul sau: „- Doamne, cine va locui in locasul Tau? si cine se va salaslui in Muntele cel Sfant al Tau?”
„-Cel ce umbla fara prihana si face dreptate, cel ce are adevarul in inima sa. Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a facut rau impotriva vecinului sau si ocara n-a rostit impotriva aproapelui sau”(Psalm 14, vers. 1-3).

Post Views: 80