Suma alocată de administrația locală în vederea construirii unei capele în cartierul Ortelec a stârnit nemulțumiri în rândul consilierilor liberali, la ședința din 28 iulie.
La proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetară, liberali au atras atenția asupra fondurilor alocate pentru întocmirea documentaţiei de cercetare arheologică, în vederea construirii unei săli de ceremonii funerare în incinta Bisericii Ortodoxe din Ortelec.
“Prin prisma formării mele profesionale, am avut tangențe cu acest gen de săpături și, vă spun sincer, mi se pare exagerată suma. Nu am să mă abțin de la vot deoarece acest proiect de hotărâe conține și alte lucruri, care sunt importante, dar vreau să trag un semnal de alarmă. Suma mi se pare prea mare și nu aș fi vorbit dacă nu aș fi văzut o documentație de la o lucrare asemănătoare”, a susținut liberalul Mihai Crișan.
Liberalii zălăuani consideră că suma alocată în acest sens, 124.500 de lei, este mult prea mare și că ar trebui să existe o mai bună gestionare a banilor publici.
“Un exemplu ar fi alocarea acestor sume spre unele unități de învățământ din oraș care, deși au solicitat fonduri pentru unele lucrări de reparații sau investiții, nu au primit răspuns favorabil din partea primăriei”, spun PNL-iștii zălăuani.
Dacă e pe cerute și noi cerem ca pnl să fie aruncat la lada de gunoi a istoriei, după țărăniști, acolo unde le este locul !
Mai, cerinta, mai stai nostalgic cum esti pana cand tu vei trece la lada de gunoi, tu si ai tai, care scrieti noaptea, si apoi noua generatie isi va putea realiza, cat de cat, visurile, ca de voi nimeni nu incape. V-ati fi dorit un Dragnea, o Stancila, un Ponta…
Vezi-ti de treaba ta si nu mai fi asa subiectiv ca faci rau …omule !
În timp ce liberalii se opun creșterii pensiilor, în Sălaj au fost și cu furiți de pensionari care au votat cu liberalii. Incredibil cât de sonați pot fi unii !