Autoritățile române pregătesc legislația necesară pentru deschiderea de centre de vaccinare anti-COVID în unități sanitare, pregătind astfel campania de imunizare din toamna acestui an.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că legislația este măsură necesară pentru că se așteaptă un ser adaptat la noile variante ale tulpinii Omicron a SARS-CoV 2.

”În perioada următoare vom pregăti legislația necesară ca în unități sanitare să existe centre de vaccinare. Am dori să pregătim și acesta este un lucru foarte important, campania din această toamnă, pentru că dacă acum există într-adevăr un interes redus pentru vaccinare, având în vedere specificul vaccinului existent, în toamnă când vor deveni disponibile doze dintr-un vaccin adaptat, ne-am dori să fie cât mai mulți concetățeni de-ai noștri care să se poată vaccina și lucrul acesta trebuie facilitat”, a precizat ministrul Rafila.

România este în Valul şase al pandemiei de COVID-19, care a înregistrat marți un record: peste 12.000 de cazuri noi într-o singură zi. Potrivit statisticii Ministerului Sănătății, săptămâna trecută au fost 44.000 de noi infectări, iar săptămâna viitoare specialiștii se așteaptă la 70.000 de infectări.

Potrivit datelor oferite de Instituția Prefectului Județului Sălaj, marți, 26 iulie, au existat 278 de cazuri pozitive, incidența la nivelul județului fiind de 1,77 cazuri la mia de locuitori.

Din cazurile pozitive, 37 de persoane sunt spitalizate pe secție, 237 de persoane cu test pozitiv aflate la domiciliu, care au consimțit să se autoizoleze, fiind monitorizate de medicul de familie, iar alte 4 persoane sunt spitalizate pe secția ATI.

Iar raportarea de miercuri, 27 iulie, arată o creștere a incidenței la 1,85 de cazuri la mia de locuitori, fiind confirmate 99 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2. Și numărul pacienților spitalizați a crescut față de ziua anterioară la 52 de persoane spitalizate, din care 8 sunt copii.

Potrivit raportării oficiale de joi, ora 13.00, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate la nivel național 9.339 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

În Sălaj, au fost confirmate 73 de cazuri noi, iar incidența la 14 zile a ajuns la 1,98 la mia de locuitori.

În prezent, 56 de sălăjeni infectați cu Covid-19 sunt internați în spital, din care 6 sunt copii. Pe secția ATI sunt internate 4 persoane.