O gafă a unui oficial din cadrul Ministerului Sănătății, cu privire la numărul de spitale care vor fi construite în România prin PNRR, a pornit un șir de atacuri între USR și PSD.
Usr-iștii îi acuză pe psd-iști de incompetență și minciună. De ceaalaltă parte, social democrații spun că usr-iștii au fost catastrofali la Ministerul Sănătății.
“Atacul furibund al foștilor miniștri USR-Plus după greșeala unui secretar de stat din Ministerul Sănătății este la fel de disproporționat ca și achizițiile de vaccinuri COVID-19 pe care le-au aprobat și pentru care România plătește degeaba 1 miliard de euro!
E disproporționat pentru că secretarul de stat a făcut imediat rectificările necesare privind lista spitalelor ce urmează să fie finanțate din PNRR. Dar e disproporționat și pentru că omul care contează cu adevărat în comunicarea acestor subiecte este ministrul Alexandru Rafila, care a fost mereu precis în declarații.
Iar cel mai disproporționat aspect e că s-au găsit să atace tocmai ei, care și-au pus în PNRR servicii de consultanță mai mari ca valoare decât proiectele în sine. Cei care sunt responsabili de gaura de 1 miliard de euro prin achiziția aberantă de vaccinuri, de numărul mare de decese din valul 4 pe fondul lipsei medicamentelor, de incendiile în serie din secțiile COVID-19 sau de mortalitatea excesivă a bolnavilor cronici fără acces la servicii spitalicești.
Tocmai ei s-au găsit să atace cu vehemență o eroare marginală, când au fost atât de catastrofali ca miniștri ai Sănătății?!”, e mesajul transmis de PSD.
Acesta a venit ca răspuns la acuzațiile făcute anterior de USR, în mediul online.
“<Cum, mă, frate? Care 25 spitale se construiesc? Taci, mă, că nu te întreb pe tine>. Asta a spus Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății, când credea că nu mai e în direct, după ce a fost întrebată despre cele 25 de spitale anunțate, săptămâna trecută, de ministrul Rafila. Așadar, azi am aflat că nu se construiește de fapt niciun spital nou prin PNRR. Reacția oficialului din Ministerul Sănătății de la finalul conferinței de presă rezumă Guvernarea PSD-PNL: incompetență, minciuni și haos”, a susținut USR.
În 15 iulie, Ministerul Sănătății a anunțat că “până în 2026 un număr de cel puțin 25 spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente, cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”.
După câteva zile, la finalul unei conferințe de presă, secretarul de stat Adriana Pistol a afirmat că nu se va construi niciun spital nou prin (PNRR), ci 25 de unităţi medicale deja existente vor fi finanţate pentru diverse îmbunătăţiri, extinderi ori reamenajări.
Ulterior, în urma consultării cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, secretarul de stat a revenit cu precizări.
“Lista de 49 de obiective de investiții înscrise de către Ministerul Sănătății în mandatul precedentului Guvern și aprobată de Comisia Europeană cuprinde 3 categorii: spitale nou înființate (construcții noi), spitale deja existente (construcții noi care preiau integral activitățile medicale ale unor spitale), reabilitări, extinderi sau înființări de secții/pavilioane care fac parte din spitale deja existente. Din această listă de 49 de obiective de investiții, în urma aplicării criteriilor de prioritizare aprobate prin Hotărâre de Guvern, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții”, a explicat Adriana Pistol.