Sfântul Ilie Tesviteanul

 

Ziua bună, dragi cititori!

Astăzi, biserica de rit latin și bizantin sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. El este recunoscut ca prooroc atât în credința creștină, mozaică, dar și musulmană.

Cine a fost Ilie Tesviteanul?

Pe vremea exilului babilonian (586-538 î.Hr.), când poporul israelian își plângea păcatele într-un pământ străin și tânjea la Ierusalimul pierdut, un scriitor necunoscut s-a hotărât să scrie povestirile antice despre profetul Ilie, ca să fie spre întărirea și speranța celor aflați în suferință. Povestirile erau adevărate, chiar dacă au fost înfrumusețate cu trecerea anilor și veneau din vremuri de surghiun ale istoriei poporului Israel.

Autorul a strâns toate informațiile pe care le-a avut la dispoziție și a compus așa-zisul ”ciclu al lui Ilie”, care a fost incorporat în cele patru Cărți ale Regilor, ce fac astăzi parte din Sfânta Scriptură.

Gerard van Rad, unul dintre cei mai mari cercetători ai Vechiului Testament spunea: ”Povestirile din ”ciclul lui Ilie” prezintă faptele în maniera stereotipă și schematică, totul este însuflețit de forța unui eveniment istoric unic. Fiecare povestire referitoare la Ilie arată trăsăturile unei măreții care nu putea fi inventată, singura explicație posibilă a acestui fapt este că aceste povestiri reflectă un personaj istoric de o dimensiune aproape supraumană.”

Ilie a fost preot și profet, născut în Galaad, la est de Iordan, în Regatul de Nord al poporului Israel și a trăit în secolul al IX-lea î.Hr, pe vremea regelui Ahab.

În vremea lui Ilie, Baal era zeul vieții pentru cananeeni, zeul furtunii și al fecundității, iar cultul datorat lui se împletea cu orgii în care accentul era pus pe aspectul carnal. Poporul evreu nu ar fi avut intenția să-și renege Dumnezeul, dar a căzut cu ușurință pradă formelor de sincretism, amestecând cultele și credințele între ele și denaturând adevărata credință.

Ahab, împreună cu soția sa Izabela, asupreau poporul israelian, însușindu-și pământurile lor pentru a se îmbogăți. Concepției despotice și absolutiste a drepturilor și a puterii unui rege, specifică regatelor cananeene, i se opunea concepția israelită, într-un anume sens democrată, care considera legea, viața și proprietatea protejată de Dumnezeu.

În acest mediu încărcat de nevoi, Dumnezeu îl trimite pe Ilie, al cărui nume înseamnă ”Dumnezeu este Iahve”. El apare tumultuos în scenă, ca unul care putea închide cerurile prin cuvântul său: ”Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea căruia stau eu, în acești ani nu va mai fi nici rouă, nici ploaie, decât atunci când voi spune eu!”(I Rg 17,1) Astfel începe marea nenorocire la sfârșitul căreia se va revela adevăratul chip al lui Dumnezeu.

Despre această grozavă secetă care va urma există date de la istorici extra-biblici: Iosif Flaviu și Menandru din Efes. Cerul va rămâne închis timp de trei ani și șase luni, ploaia nu va mai veni, pământul nu va mai rodi, viețile oamenilor și ale animalelor vor fi amenințate cu moartea. Astfel, în fața ochilor tuturor, se va arăta că uitarea cuvântului lui Dumnezeu le ia oamenilor hrana și viața. Poporul ales își va da seama că adora un zeu sterp, un zeu mort, care nu există.

La îndemnul lui Dumnezeu, Ilie s-a prezentat înaintea regelui Ahab, l-a acuzat de neascultarea poruncilor lui Dumnezeu și l-a provoacat la o confruntare pe muntele Carmel: ” Trimite și adună la mine pe muntele Carmel tot Israelul, dimpreună cu cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui Baal și cu cei patru sute de prooroci ai Așerei.”( I Rg 18, 18-19)

Atât Ilie cât și ceilalți profeți ai lui Baal trebuiau să ridice un altar pe muntele Carmel pe care să aducă o jertfă, fiecare după obiceiurile lor. Dar nimeni nu trebuia să aprindă focul pentru nimicire:” Voi veți invoca numele zeului vostru, iar eu pe cel al Domnului. Divinitatea care va răspunde dând focul este Dumnezeu!”

În prima parte a zilei, profeții lui Baal invocară neîncetat numele zeului lor, dar zadarnic, nici un răspuns, nici un semn de atenție. Când a fost limpede că idolatrii au dat greș, Ilie a ridicat la loc vechiul altar al lui Dumnezeu ce fusese demolat, a așezat animalul de jerfă și apoi a udat totul cu multă apă, ca să scoată mai bine în evidență miracolul ce urma să aibă loc. În urma rugăciunii încărcate de zel a lui Ilie, s-a coborat din cer un foc mare care a mistuit altarul și toata apa, iar poporul uimit și copleșit s-a aruncat cu fața la pământ, recunoscându-l pe Dumnezeul cel real. Încă și astăzi, locul în care, după tradiție, a avut loc sacrificiul, se numeste în arabă, ”el Muhraqa” ce înseamnă ”locul incendiului”.

Când poporul a recunoscut, într-un singur strigăt, că Dumnezeu este singurul adevăr, începutul vieții și al fecundității, în urma rugăciunii mijlocitoare a lui Ilie, cerurile s-au deschis din nou și ploaia a hrănit pământul, dându-i viață.

Ilie devine astfel o expresie vie a omului credincios și fidel, care, în obscuritatea timpurilor, a știut să rămână alături de Dumnezeul adevărat, reprezentând omenirea aflată în apostazie. Răsplată a iubirii și devotamentului său, Ilie este ridicat la cer într-o coregrafie impresionantă, printr-un vârtej de vânt și un car de foc care îl poartă spre înălțimi.

Dragilor, forța și dojana pedagocică a lui Ilie, devotamentul și fidelitatea față de poruncile lui Dumnezeu, să ne servească și noua drept model și ideal. Contextul istoric în care a trăit Ilie este foarte asemănător cu ceea ce trăim noi astăzi! Câte forme de sincretism religios întâlnim în preajma noastră? Am înlocuit cultul lui Baal cu alte culte materialiste care luptă să substituie adevărul.

Oamenii mor de foame, de boală, de lipsă de siguranță, de lipsă de credință și speranță…Asemeni lui Hristos, care ne asigură de prezența Lui supranaturală printre noi ”până la sfârșitul veacurilor”, Ilie rămâne și el permanent în actualitate, prin darul nemuririi pe care l-a primit. Dar mulți dintre noi nu-l recunoaștem, pentru că el se ascunde sub înfățișări umile, aparent banale, desuete…

”Cei care au schimbat lumea sunt aceia pe care lumea nu i-a schimbat”, ne spune Emil Cioran…să fim și noi printre aceștia…asemeni lui Ilie…

O sărbătoare binecuvântată! Toate cele bune!

( Antonio Maria Sicari, Portrete ale Sfinților)