Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență prin care se permit angajări în Educație, atât ca profesor prin concursul de titularizare, cât și ca director prin concursul de ocupare a unei asemenea funcții, anunță Ministerul Educației într-o declarație de presă semnată de ministrul Sorin Cîmpeanu.

Prin acest reglementări se completează textul ordonanței de urgență 80, din 17 iunie 2022, care oprea angajările la stat pentru mai multe categorii de personal bugetar. 

Ordonanța 80 interzicea concursurile de ocupare a posturilor din sistemul bugetar pentru care nu demaraseră procedurile de organizare până la data de 1 iulie 2022, până la finalul acestui an.

”Într-un context în care Guvernul trebuie mai mult decât oricând să gestioneze responsabil resursele țării în încercarea de a genera creștere economică, managementul cheltuielilor publice reprezintă o prioritate. Însă, pe de altă parte, suntem cu toții conștienți că educația de calitate depinde de existența, stabilitatea și motivația resursei umane. Copiii noștri au nevoie să se pregătească cu oameni care își doresc sa facă acest lucru într-un cadru pe care noile legi ale educației îl vor asigura în spiritul unei necesare reforme reale. Acesta este contextul general în care Guvernul a adoptat vineri, 15 iulie, ordonanța de urgență prin care se permit angajări în sistemul național de învățământ. Restricțiile de angajare sunt prevăzute prin OUG 80 până la 31 decembrie 2022 pentru diminuarea cheltuielilor bugetare acolo unde este posibil. Prin ordonanța de urgență adoptată de Guvern vineri, 15 iulie, la propunerea Ministerului Educației nu „se dă liber” la angajări nejustificate! Textul OUG precizează: Prin excepție de la prevederile alin.(1), prin memorandum inițiat de Ministerul Educației și aprobat în ședință de Guvern, se poate aproba organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare și nedidactice, precum și a funcțiilor de conducere, vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ. Ministerul Educației este în proces de analiză a solicitărilor motivate de asigurare a resursei umane în educație”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, în cadrul unor declarații de presă după ședința de Guvern.

În sistemul de învățământ ar fi fost afectate două tipuri de concursuri: concursul de titularizare 2022 și etapa a III-a a concursului pentru ocuparea funcțiilor rămase vacante de directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ. Procedurile pentru aceste concursuri au debutat la data de 5 mai 2022, respectiv 27 iunie 2022, deci înainte de 1 iulie. Însă, ministrul Cîmpeanu susține că mulți dintre absolvenții promoției 2022 nu au reușit să finalizeze procedurile de înscriere înainte de 1 iulie, iar pe parcursul anului școlar apar posturi vacante pe perioadă determinată și nu s-ar fi putut ocupa fără derogarea de la lege..

”Titularizarea (angajarea pe durată nedeterminată), dar și angajarea cadrelor didactice pe durată determinată trebuie să se facă înainte de începerea anului școlar, în data de 5 septembrie. Dacă nu angajăm, cine ar intra la clasă, începând cu 5 septembrie? Sau nu mai derulăm proces didactic? Concursul de directori – Runda a 3-a (20% din posturile de director și director adjunct nu sunt ocupate prin concurs). Vrem sau nu vrem să ne îndreptăm către profesionalizarea managementului școlilor? În sistemul de educație apar înainte de începerea, dar și în timpul anului școlar/universitar, situații de tipul concediilor fără plată din motive personale sau pentru studii/concediilor de îngrijire a copiilor, numiri prin detașare în funcții de conducere, îndrumare și control, dar și situații generate de finalizarea înscrierilor la clasa pregătitoare sau în grădinițe și de preluarea creșelor în sistemul de educație începând cu 1 septembrie 2022, precum și alte situații (demisii, pensionări anticipate, pensionări pe caz de boală, decese titulari). Acestora li se adaugă posturi unice în școli și grădinițe care se vacantează prin pensionare în lunile Iulie-august, spre exemplu. Activitățile corespunzătoare acestor posturi cum ar putea fi acoperite în interesul superior al copiilor/elevilor?”, explică ministrul Educației.

Totodată, oficialul a anunțat că, anul acesta, vor fi adoptate noile legi ale Educației care ”răspund nevoilor educaţionale, socio-emoționale, de incluziune școlară si socială, de atingere şi valorizare a potențialului maxim de către fiecare copil în parte, respectându-i-se particularitățile de vârstă și individuale, confortul și siguranța în spațiul școlar, noi, decidenții, trebuie să le oferim dascălilor un statut demn al profesiei lor, o salarizare motivantă şi contexte de progres profesional”.