La șapte luni de la preluarea mandatului de premier, Nicolae Ciucă face bilanțul activității guvernului pe care îl conduce. Potrivit prim-ministrului, programul Executivului are ca principii de bază “transparenţa, rezilienţa, stabilitatea, echitatea şi eficienţa”.

“În cele șapte luni, am asigurat cetățenilor noștri și economiei naționale garanții de securitate, în pofida riscurilor pe care le implică războiul de la graniță. Niciodată România nu a fost mai apărată decât este acum ca stat membru NATO și UE. (…) În plan social, prin măsuri coerente și atent țintite, am venit cu o plasă de siguranță care să-i protejeze pe cetățeni. Creșterea prețurilor la produse de bază, carburanți și energie ar fi fost și mai acut resimțită în lipsa intervenției Guvernului. Am introdus măsuri de compensare și stabilizare a prețului la energie electrică și gaze naturale. Împreună cu mediul privat ne-am asumat reducerea prețului la benzină și motorină și eliminarea acțiunilor speculative din piața carburanților. Am încurajat mediul privat să mențină locurile de muncă și să creeze altele noi pentru a înlătura riscul șomajului. Am crescut salariul minim pe economie și am acordat facilități antreprenorilor să facă încă o majorare, oferind facilitatea suspendării impozitului și contribuțiilor. Din primele zile de mandat am crescut pensiile și drepturile sociale, iar în această lună cei mai mulți dintre pensionari vor primi un sprijin financiar de 700 de lei care să-i ajute în această perioadă marcată de creșterea prețurilor.
Românii care au nevoie de protecția statului primesc deja vouchere sociale pentru achiziționarea de alimente și produse de bază.
De asemenea, am majorat valoarea tichetelor de masă, a normei de hrană pentru pacienții din spital, iar pentru copiii și tinerii aflați sub protecția autorităților vom aloca fonduri mai mari destinate îngrijirii lor. Studenții și elevii vor fi încurajați și susținuți, prin măsuri guvernamentale, să-și continue studiile. Recent am aprobat programe în acest scop”, a afirmat premierul.

Nicolae Ciucă a adăugat că Guvernul pe care îl conduce a avut ca prioritate protejarea investițiilor și a economiei românești. “Suntem Guvernul care a alocat cel mai mare buget de investiții din ultimii 32 de ani, a crescut absorbția fondurilor europene cu 7% și pregătește mobilizarea a peste 90 de miliarde de euro fonduri europene. Am finalizat în urmă cu câteva zile toate documentele necesare care vor permite României să beneficieze în următorii ani de peste 44 de miliarde de euro fonduri europene, prin Politica de Coeziune. Înseamnă finanțări generoase pentru transport si infrastructură, investiții in comunitățile locale care să îmbunătățească viața oamenilor și, pentru prima dată, un program operațional dedicat îmbunătățirii sistemului de sănătate”, a spus șeful Executivului.

În opinia sa, creșterea economică înregistrată de România e dovada faptului că măsurile luate de Executiv sunt bune.

“Faptul că România a înregistrat cea mai mare creștere economică între statele membre ale Uniunii Europene în primul trimestru al acestui an, iar investițiile străine directe au crescut cu 34% în primele patru luni ale acestu an comparativ cu anul trecut, validează încrederea investitorilor în economia națională și confirmă măsurile luate de Guvern. Este nevoie să consolidăm ceea ce am reușit până acum, iar stabilitatea socială, economică și politică sunt fundamentale pentru continuarea obiectivelor noastre. Ca prim-ministru și președinte al Partidului Național Liberal, voi susține cu fermitate toate măsurile de dezvoltare a antreprenorilor locali și a capitalului românesc, dar si menținerea României ca destinație atractivă pentru investitorii străini. Păstrarea cotei unice de impozitare, a  schemelor de ajutor de stat și accesul la finanțare asigură mediul necesar dezvoltării investițiilor. Continuăm să îmbunătățim colectarea la bugetul de stat prin digitalizare si o administrație mai eficientă”, a adăugat Niolae Ciucă, menționând că, în activitatea sa, a avut susținerea Coaliției de Guvernare, a Parlamentului si a președintelui României.

Miniștii au trecut cu bine de evaluarea premierului

Potrivit prim-ministrului, evaluarea de etapă a membrilor Cabinetului a făcut-o pe baza a “zece criterii obiective raportate la așteptările cetățeanului și societății românești”. Concluzia a fost că toți miniștrii și-au făcut bine treaba.
“Stadiul îndeplinirii Programului de Guvernare, angajamentul în baza căruia am preluat responsabilitatea guvernării, și al Programului Sprijin pentru România a fost asociat cu eforturile de a asigura finanțarea măsurilor luate din surse interne și externe. Iar în acest sens am monitorizat cu atenție și m-am bucurat să constat că fiecare membru al Cabinetului a abordat cu multă seriozitate angajamentul de îndeplinire a țintelor, jaloanelor și reformelor din PNRR, ceea ce ne oferă șansa accesării acestui mecanism de finanțare european. Aceeași importanță am acordat-o atragerii celorlalte fonduri europene puse la dispoziția României prin Cadrul financiar multianual 2014-2020 și pregătirii proiectelor pentru finanțare din actualul exercițiu financiar. Modul în care resursele naționale și europene au fost utilizate în beneficiul oamenilor și dezvoltării comunităților este un alt criteriu care a stat la baza evaluării echipei guvernamentale”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

.