Două tronsoane de drumuri județene au fost transformate radical în urma unor investiții finanțate din bugetul propriu al Consiliului Județean Sălaj. Este vorba despre DJ 109F: Fodora – DN 1C și DJ 109: limită județ Cluj – Dragu, pentru care miercuri, 15 iunie, au avut loc recepțiile la terminarea lucrărilor de reabilitare.

Alături de președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, la recepțiile lucrărilor au participat membrii comisiei de recepție – constituită din specialiști ai administrației județene, reprezentanți ai primăriilor și ai Inspectoratului de Stat în Construcții, alături de proiectanți, diriginți de șantier și antreprenori.

“Cele două tronsoane de drum județean îndeplinesc, în sfârșit, condițiile impuse de normativele tehnice actuale. Sunt două investiții mult așteptate atât de către localnici, cât și de șoferii care tranzitează aceste zone. Ceea ce nu s-a făcut pentru drumul de la Fodora în ultimele trei decenii, am reușit în mai puțin de șase luni: un trafic fluid și sigur, o conexiune facilă între DJ 109E și DN 1C. În ceea ce privește «drumul nimănui», cum au devenit cunoscuți cei 600 de metri din DJ 109, din zona Dragu, acesta a fost reabilitat în condiții extraordinare, lucru care nu poate decât să ne bucure”, spune președintele Consiliului Județean Sălaj.

În plus, Dinu Iancu Sălăjanu afirmă că, după ce se vor termina lucrările privind aducțiunea de apă de la Tarnița, proiect al Companiei de Apă Someș SA, și se va introduce canalizarea la Dragu, administrația județeană va continua cu reabilitarea DJ 109 până în comuna Hida.

“După finalizarea lucrărilor pentru aducțiunea de apă de la Tarnița, respectiv pentru introducerea canalizării în comuna Dragu, ne propunem să continuăm investițiile de reabilitare a arterei, până în comuna Hida, elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor fiind în procedură de achiziție publică. De altfel, acest drum a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Național de Investiții «Anghel Saligny»”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu.

Reabilitarea DJ 109F a costat 1,92 milioane de lei, iar pentru DJ 109, costurile au fost de 1,68 milioane de lei.