Marți, 14 iunie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au constatat două infracțiuni la regimul produselor de protecție a plantelor.
Aceștia au efectuat controale la două societatăți comerciale (fitofarmacii) din județul Sălaj și au găsit produse expirate, astfel de substanțe fiind considerate deșeuri periculoase, conform legislației, după depășirea perioadei de valabilitate.
Este vorba de o societate cu punct de lucru în Cehu Silvaniei, unde polițiștii au identificat 13 recipiente de 250 de mililitri fiecare, ce conțineau acaricid, insecticid și fungicid cu termenul de valabilitate expirat.
Astfel de produse expirate, respectiv 5 recipiente a 500 ml, 4 recipiente de un litru și 23 recipiente a 250 ml, toate cu erbicid și 2 recipiente a câte 250 grame fiecare de pesticid, au fost identificate și la o fitofarmacie dintr-o comună din județ.
De menționat că această categorie de produse, după expirare, devin deșeuri periculoase, astfel că au fost indisponibilizate în vederea eliminării ecologice.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru comiterea infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, faptă prevăzută de O.U.G. nr.195/2005.