S-au finalizat lucrările de modernizare pe DN 1F, la Sărmășag, astfel că de miercuri dimineața, de la ora 8.00, circulația rutieră se va desfășura normal.

”Vă informăm că miercuri, 08.06.2022, ora 08:00, se redeschide circulaţia rutieră pe DN 1F în urma finalizării lucrărilor de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată din localitatea Sărmășag, cu două zile mai devreme decât termenul estimat”, a precizat Ancuța Pop, purtător de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj.

Circulația rutieră pe DN 1F a fost deviată pe rute ocolitoare încă din 23 mai, din cauza lucrărilor de modernizare la trecerea de nivel cu calea ferată amplasată în interiorul localității Sărmășag, pe DN1F (E81) la km 111+814. Fiind unul dintre cele mai intens circulate drumuri, (E81) Zalau – Sărmășag -Satu Mare, circulația a fost închisă inițial până la data de 10 iunie.

Autovehiculele peste 7,5 tone au circulat în toată această perioadă doar pe ruta Hereclean – Șimleu Silvaniei – Măeriște – Carei – Zalău.

Autovehiculele sub 7,5 tone au fost direcționate pe ruta ocolitoare – intersecția DN1F (E81) cu DJ 108F – (strada Gării, comuna Sărmășag) – intersecția Dj 108F cu DJ 110B (strada Sălajului) – intesecția DJ 110B cu DN 1F (E81).