Primăria scoate din nou la concurs postul de director al clubului sportiv SCM Zalău, după ce, la prima strigare, singurului candidat, Doru Marcel Țârle, actual deținător al funcției, i-a fost respins dosarul pe motiv că nu întrunea condițiile privind vechimea în specialitatea studiilor.

Noul concurs va avea loc în data de 29 iunie. Dosarele se pot depune până în 17 iunie, ora 16:00, la Serviciul resurse umane, din cadrul Primăriei Municipiului Zalău.
Concursul pentru ocuparea postului vacant constă în trei etape succesive: selecţia dosarelor, în 22 iunie, proba scrisă, în 29 iunie, și interviul, într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Condițiile de participare au rămas aceleași. Doritorii trebuie să fie absolvenți de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental: Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice; Ştiinţe sociale – ramura de ştiinţă – Ştiinţe economice sau Ştiinţe inginereşti, și să aibă o vechime în muncă și în specialitatea studiilor necesare de minimum 5 ani.

Inițial, concursul pentru postul de director la SCM Zalău ar fi trebuit să aibă loc în 31 mai, doar că singurul candidat care și-a depus dosarul a fost respins. Potrivit comisiei care a analizat dosarul, Doru Marcel Țârle nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei referitoare la vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei de minimum 5 ani, condiție obligatorie pentru a putea candida pentru acest post.

Comisia a fost compusă din Călin Forț -președinte, Mariana Cuibuș, Alexandru Pura – membri, Dana Potroviță – secretar.