Consiliul Județean Sălaj a fost gazda Consiliului Director al Asociației Secretarilor Generali ai Județelor din România.

La ședința de lucru a forului de conducere al ASGJ România au participat secretarii generali ai Alături de președintele organizației, Cosmin-Radu Vlaicu – secretar general al județului Sălaj, la eveniment au fost prezenți secretarii generali ai județelor Iași, Tulcea, Ilfov, Maramureș, Ialomița și Satu Mare, invitați fiind de președintele Asociației, Cosmin Radu Vlaicu – secretarul general al Județului Sălaj.

Întâlnirea de joi, 2 iunie, precede Adunarea Generală a Asociației – programată pentru luna septembrie, și a constituit prilej pentru dezbaterea unor teme de actualitate din administrația publică și pentru identificarea de soluții pentru armonizarea practicii administrative, cu accent pe problematica privind competența consiliilor județene, după cum transmit reprezentanții Consiliului Județean Sălaj.

Consiliului Director a avut ocazia să se întâlnească și cu președintele administrației județene, Dinu Iancu-Sălăjanu, care a ținut să sublinieze importanța secretarului Cosmin Vlaicu, pe care îl consideră un scut protector al Consiliului Județean din punct de vedere al legalității activității administrative.

“Salut această manifestare, pe care o consider binevenită, și mă bucur că se întâmplă în județul nostru. Cred că astăzi, mai mult decât oricând, se impune un schimb de păreri, impresii, modalități de aplicare și interpretare a prevederilor legislative, care pot avea unele taine chiar și pentru specialiști. Domnul Secretar Cosmin Vlaicu este, pentru instituția Consiliului Județean Sălaj, un scut protector, iar faptul că ocupă funcția de președinte la nivel național îmi oferă o garanție în plus în ceea ce privește legalitatea activității administrative. Închei dorindu-mi ca această întâlnire să fie profitabilă pentru toți participanții precum și pentru județele pe care le reprezintă”, a declarat președintele Consiliului Județean Sălaj.