Comunele Crișeni, Mirșid și Șamșud au fost, joi, în vizorul polițiștilor Secției 1 Poliție Rurală Zalău.
Acțiunea amplă a avut drept scop siguranța cetățenilor și identificarea persoanelor bănuite de comiterea unor infracțiuni. Au fost puse în aplicare nu mai puțin de șapte mandate de aducere, după cum informează Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului dePoliție Județean (IPJ) Sălaj.
Patru tineri cu vârste între 17 și 27 de ani au fost identificați ca fiind autorii unor acte de violență, lovire, violare de domiciliu, tăiere ilegală și furt de arbori. Pe linie rutieră, aceiași polițiști au aplicat 41 de amenzi și au reținut două permise de conducere.
”La data de 26 mai, polițiștii au desfășurat o acțiune cu efective mărite în trei comune arondate Secției 1 Politie Rurală Zalău, scopul fiind acela de a preveni faptele antisociale și de a identifica persoanele bănuite de comiterea unor infracțiuni.
Patru persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 27 de ani, trei din municipiul Zalău și unul din comuna Șamșud, bănuite că au comis infracțiuni, au fost identificate și prinse de polițiști. Obiectul faptelor penale comise de aceștia sunt lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și tăiere ilegală și furt de arbori.
De asemenea, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, dintre care 41 la regimul circulației rutiere (depășiri neregulamentare, neutilizarea centurii de siguranță, defecțiuni tehnice etc.), două la Legea 61/1991 (una pentru scandal și una pentru adresarea de expresii și cuvinte jignitoare) și două la Ordonanța de Urgență 97/2005 privind domiciliul și reședința. Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, două permise de conducere. Pentru defecțiuni grave au fost retrase, până la remedierea deficiențelor, patru certificate de înmatriculare.Siguranța cetățenilor este o prioritate pentru polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău, iar astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare”, se arată în comunicarea IPJ Sălaj.
La actiune au participat și reprezentanți din cadrul Registrului Auto Român. Acest tip de acțiuni vor continua și în perioada următoare, atrag atenția polițiștii Secției Rurale nr. 1 Zalău.
POLITIA RURALA, IN LOC SA SE OCUPE DE ORDINEA PUBLICA, CA E DEZASTRU IN COMUNITATILE ASTEA PLINE DE TIGANI, ISI OCUPA 99/100 DIN TIMP CU CIRCULATIA RUTIERA. IN CONDITIILE ASTEA DESFIINTATI SERVICIUL RUTIER. AVIZ SEFULUI IPJ.