După ani de așteptări, un computer tomograf (CT) va fi sprijinul medicilor de la Spitalul Orășenesc ”Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu Silvaniei pentru diagnostice precise pentru pacienții care au nevoie și de acest tip de investigație medicală.

Grație deblocării unui proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, la unitatea medicală de la Poalele Măgurii este pus în funcțiune CT-ul în aceste zile și, după primirea autorizației, medicii radiologi îl vor putea folosi.

Potrivit informațiilor furnizate de primarul orașului Șimleu Silvaniei, Cristian Lazăr, verificarea în teren de către inspectorii Comisiei Naționale pentru Control a Activităților Nucleare (CNCAN) a avut loc în 12 mai, iar termenul legal pentru primirea autorizației este de 14-30 de zile de la data verificării. Prin urmare, Computer-Tomograful ar urma să fie disponibil medicilor și pacienților în maxim două săptămâni.

”Am fost cu directorul din partea Agenției de Dezvoltare Regională, cu echipa primăriei și cu managerul spitalului și am verificat instalarea computer tomografului. În perioada următoare va fi pus în funcțiune, iar șimleuanii nu vor mai trebui să facă drumuri la Zalău. De asemenea, avem un nou laborator de sterilizare. De trei ori pe săptămână ustensilele și tot ce se sterilizează se transportă la Zalău. O operațiune care generează consum de timp și costuri mai mari. Se încheie și etapa asta. Investim în sănătatea noastră! Am reușit să deblocăm proiectul și raportul de control al inspectorului zonal CNCAN a fost fără neconformități. Au fost verificate cerințele de protecție radiologică și suntem în regulă. Avem și trei medici radiologi cu competență pentru examinări CT, astfel că asigurăm servicii medicale cât mai aproape de locuitorii orașului nostru”, a precizat primarul Cristian Lazăr, pentru Graiul Sălajului.

Atât CT-ul, cât și stația de sterilizare – inexistente în dotarea unității medicale din Șimleu până acum – sunt achiziționate prin proiectul ”Dotarea cu echipamente medicale a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Orășenesc ”Prof. Dr. Ioan Pușcaș”, investiția ridicându-se la peste 2 milioane de lei (aproximativ 410 mii de euro).

Și Bugetul spitalului va crește odată cu aceste investiții deoarece vor aduce servicii medicale suplimentare și de calitate la Șimleu. Proiectul a fost cofinanțat din fonduri de la bugetul local.