Cunoscutul meșter popular și promotor al valorilor românești, Leontina Prodan din Gâlgau Almașului, a simțit să-și spună liber of-ul pe contul ei de socializare după participarea la prima ediție a Festivalului Agrozootehnic de la Șimleu Silvaniei, organizat la finalul săptămânii trecute, supărată fiind pe faptul că, atât deputatul USR de Sălaj, Alin Prunean, cât și eurodeputatul Dacian Cioloș, nu au vizitat standul Drumului Cânepii. Remarca doamnei Prodan a atras replicile celor doi politicieni vizați de la care, se pare, se aștepta la sprijin legislativ pentru cultivatorii de cânepă și nu s-a concretizat nimic.

Probabil, cultivatoarea și promotoarea cânepii românești prin toate mijloacele posibile a interpretat gestul celor doi politicieni de a o evita ca semn de lașitate. Însă, lăsăm dialogul public la interpretarea fiecărui cititor.

Leontina Prodan: ”Eu nu v-am văzut pe la standuri, sau intenționat ați evitat DRUMUL CÂNEPII? Sau v-a interesat doar mâncarea lui Mircea Groza! Câtă ipocrizie chiar și din partea lui Alin Prunean! Încep să înțeleg bine?”

Alin Prunean: ”Să înțeleg că în urmă cu 3 săptămâni când am stat la standul dumneavoastă peste 30 de minute eram mai puțin ipocrit? M-am întâlnit și atunci cu Mircea Groza si am stat cu dânsul sub 3 minute la povești”

Leontina Prodan: ”Alin Prunean, eu apreciez activitatea dumneavoastră, știu că povestea cânepii este o problemă complexă, Dl. Ciolos a evitat-o când era comisar european, prim-ministru… am solicitat o audiență și am trimis o <scrisoare deschisă,>, destul de mediatizată când ministru al agriculturii era tov. Irimescu. În naivitatea mea am crezut în <sălăjenii mei> dar este mai interesant sparanghelul, apropo de imagine!”

Dacian Cioloș: ”Îni pare rău că nu am ajuns și la standul dumneavoastră. Sincer! Dacă știam că e atât de inportantă oentru dumneavoastră prezența mea, veneam cu drag! Nu a fost nimic conspirativ în captul ca nu am trecut pe la toate standurile. Subiectul cânepii nu l-am evitat. L-am discutat de mai multe ori cu Doru Frolu, cu Mugur Pop acum ceva vreme și cu alții. Nu pot să decid eu în locul guvernului, dar dacă vă pot fi de ajutor, o fac cu drag.”

Leontina Prodan: ”Dacian Cioloş, când erați prim-ministru v-am trimis o <scrisoare deschisă,> am fost programată în audiență cu dumneavoastră și ministrul agriculturii, . .dar ați avut alte priorități, ne-ați trimis 5 secretari de stat și directori….s-a redactat o Ordonanță de urgență pentru cultura Cânepii în sistem gospodăresc, pe care n-ați mai semnat-o și publicat-o! ATUNCI era important și puteați face, <TARA CARE VA CULTIVA CANEPA VA FI BOGATĂ SI LIBERĂ,> – Masaru Emoto. Și dacă tot sunteți ACASĂ, va invit la mine la Gâlgău Almasului, poate mai puteți face ceva, împreună cu Alin Prunean”.

Dacian Cioloș: ”Leontina Prodan noi trăim de multe ori cu impresia ca premierul trebuie să decidă pentru tot sau că trebuie să se priceapă la tot. Pe de altă parte, dacă nu aveți încredere că vreau să fac lucrurile cu bună credință, nu văd cum vă pot ajuta.”

Leontina Prodan: ”Dacian Cioloş, tocmai de aceea v-am invitat la Gâlgău Almașului unde cultiv cânepă românească în sistem gospodăresc de 9 ani, sunteți cu studii in domeniu, chiar puteți face ce trebuie pentru cânepă, planta ce ne-a personalizat în lume și ne poate ajuta ea pe noi. Dl. Alin Prunean a fost de multe ori la ZIUA CÂNEPII și știe ce fac. Nu putem vorbi de agroecologie și agricultură bio fără prezenta cânepii în grădinile noastre! Vă mulțumesc și vă aștept!”.

Evident că postarea și schimbul de replici a atras și alte comentarii din partea utilizatorilor rețelei de socializare. Însă, ”incidentele” de acest gen pot fi lecții pentru aleșii care, voit sau nu, prin gesturile lor la evenimente publice, pot da senzația că fug de reponsabilitatea și asumarea de ”a da ochii” cu cei care le-au cerut ajutorul cândva, și-au pus încrederea în ei și au trăit cu speranța unui sprijin impersonal.

Cât despre Leontina Prodan putem spune că încearcă de ani de zile să obțină o lege corectă pentru cultivatorii cânepii românești. Este cultivator de cânepă la ea acasă, în sistem gospodăresc, cânepă pe care o utilizează la creații vestimentare. La Timișoara, Leontina Prodan a dedicat cânepii un muzeu, iar în judetul Sălaj organizează de ani de zile un Festival al Cânepii. Leontina Prodan este și președinta Asociației Cultură, Traditii, Identitate și susține de ani buni că apariția Legii 243/2000, care interzice cultivarea de canabis, nu “face diferențierea între cele două specii distincte “cannabis sativa” (cultivată în România și utilizată pentru fibrele textile – n.r.) și “cannabis indica” (din care se obține drog – n.r.).
”Când se vorbește despre cânepă, de multe ori se vorbește ca fiind drog pentru că această plantă a fost scoasă din manualele școlare și astfel știm doar din presă ce este. Mai mult, se face o altă confuzie acum în ceea ce privește cânepa cultivată în sistem gospodăresc și cea cultivată în sistem industrial. Ar trebui să fim lăsați noi, cei câțiva meșteri populari, să cultivăm cânepa, putem să înștiințăm autoritățile de înființarea culturilor, dar nu să fim speriați și controlați de DIICOT și așa mai departe. Eu cultiv cânepa la mine în gospodărie și ca să o procesez în sistem gospodăresc am nevoie de alte aprobări și este destul de greu să le obtin. Multe persoane ar vrea să cultive cânepa, dar se lovesc de aceste instituții ale statului și de funcționari care se cred atât de importanți… de aceea uneori e aproape imposibil să obții o autorizație”, declara, într-un interviu pentru Graiul Sălajului, meșterul popular Leontina Prodan.