Formularul 230 pentru redirecționarea a până la 3,5% din impozitul anual datorat poate fi depus, începând din acest an, direct la ONG-uri, anunță Admiistrația Județeană a Finanțelor.
Prin OG nr.8/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, au fost aduse unele modificări și completări dispozițiilor privind acordarea dreptului contribuabilului de a dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.
Astfel, contribuabilii pot opta, începând din acest an, pentru depunerea cererii privind destinația sumei reprezentând pana la 3,5% din impozitul anual datorat (formularul 230) la entitatea nonprofit/unitatea de cult, beneficiară a sumei.
Entității nonprofit/unității de cult îi revine obligația transmiterii prin mijloace electronice de transmitere la distanță, la organul fiscal competent, a unui formular prin care centralizează cererile primite de la contribuabili, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, sub sancțiunea decăderii.