Direcţia de Sănătate Publică Sălaj face cunoscut faptul că, având în vedere prevederile OUG 44/2022, centrele de vaccinare împotriva COVID-19 și-au încetat activitatea.

Ultima zi de funcţionare pentru centrele din Zalău a fost sâmbătă, 14 mai 2022, iar centrul din Şimleu-Silvaniei s-a închis vineri, 13 mai. Activitatea de vaccinare va fi preluată de către medicii de familie treptat, pe măsura încheierii contractelor cu Casa Judeţeană de Sănătate. Până la finalizarea acţiunii de contractare, persoanele care doresc să se vaccineze (prima doza, doza II, doza booster şi doza a IV-a) se pot adresa medicilor de familie, dacă aceştia au încheiat contract de vaccinare, sau cabinetului SC LASERGO SRL, medic titular Iluță Gabriel.

Sediul Cabinetului Lasergo este în Zalău, str. Andrei Şaguna nr. 8, tel: 0260.618.395.

Programul agreat doar pentru vaccinare este următorul: luni 15.00-17.00, miercuri 15.00-17.00, joi 08.00-12.00. Vaccinarea se va face cu vaccinul Pfizer, indiferent de doză.