Un autoturism s-a răsturnat pe Meseș joi după amiază, în apropiere de Popasul Romanilor. Echipajele de la Rutieră, Ambulanță, Pompieri au intervenit la fața locului în urma apelului la 112 în care se anunțase și o victimă.
Un tânăr de 21 de ani din Carastelec venea de la Cluj însoțit de prietena sa și a pierdut controlul direcției de deplasare. Din fericire, nici unul nu a fost rănit.
”Azi după-amiază, la ora 18.30, un tânăr de 21 de ani, din comuna Carastelec, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Național 1H, din direcția Cluj Napoca către Zalău, într-o curbă periculoasă la stânga a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț. În urma impactului au rezultat pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Față de conducătorul auto, polițiștii vor lua măsura sancționarii contravenționale”, a declarat Maria Cristea, purtător de cuvânt al IPJ Sălaj.
Evenimentul rutier a fost soluționat ca tamponare.