Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Zalău este gazdă, timp de o săptămână, în cea de-a treia mobilitate din cadrul proiectului de parteneriat educațional ERASMUS+, având ca titlu “(C)all for Tolerance, Acceptance and Understanding – Building Bridges not Walls” (“Apel la toleranță, acceptare și înțelegere – Să construim poduri, nu ziduri”).

Elevi și profesori din cele patru școli partenere din Germania, Spania, Olanda, Portugalia, alături de copiii și profesorii școlii din Zalău, desfășoară o serie de activități inedite subscrise obiectivelor proiectului.

Potrivit informațiilor publicate de către Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Zalău, obiectivele proiectului vizează cunoașterea Uniunii Europene și a diversității sale culturale; cunoașterea ideilor și principiilor de bază promovate de Uniunea Europeană și de Consiliul Europei; promovarea avantajelor unei Europe unite; dezvoltarea valorilor morale universal valabile: toleranță, acceptare și înțelegere în rândul elevilor implicați în proiect, care ulterior să le promoveze în școlile de proveniență; construirea podurilor prieteniei, simbol al comunicării și conectării cu întreaga lume.

”Suntem convinși că se vor construi poduri durabile ale prieteniei, iar copiii, principalii beneficiari ai proiectului, vor descoperi si vor promova valorile morale europene”, mai spun reprezentanții școlii din municipiu.